Dan Voinea, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu
Artistul Dan Voinea expune lucrări de pictură din seria „Sunny Day at Hanging Rock” la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, între 19 octombrie și 26 noiembrie.
Curatori sunt Valentin Trifescu şi Raluca Cobuz.
Ciclul de picturi intitulat „Sunny Day at Hanging Rock” face trimitere în mod explicit la cartea „Picnic at Hanging Rock” a scriitoarei australiene Joan Lindsay, care a fost ecranizată până în prezent de două ori. Intriga romanului este dată de dispariţia inexplicabilă, în anii 1900, a trei fete care au participat la un picnic organizat de institutoarea lor.
Cele unsprezece pânze semnate de Dan Voinea, realizate în tehnica ulei pe pânză, reiau tema picnicului, dar o transpun cândva în anii ’60-’80 ai secolului trecut, se arată în prezentarea expoziției.
Picturile lui Dan Voinea sunt asemenea unor instantanee fotografice care surprind membrii unei familii în momentele de loisir.