„De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic” – Expoziție tematică la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck
Expoziţia „De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic” de la Muzeul Storck prezintă fragmente ale călătoriei artiştilor români la Balcic, loc în care şi-au găsit de multe ori inspiraţia.
În colecția Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck este păstrată o serie de desene și picturi care redau casa artiștilor de la Balcic. Lucrările sunt și importante documente care permit astăzi reconstrucția vizuală a splendidei reședințe, care a fost și atelier de artist, unul dintre cele mai spectaculoase din România modernă.
Aceste picturi și desene inedite vor fi expuse, în perioada 27 mai – 17 iulie, în premieră absolută, în Muzeul Storck din București. Alături de lucrările artistei vor fi prezentate și câteva desene cu imagini din interiorul casei de la Balcic, realizate de Romeo, fiul Ceciliei Cuțescu Storck, din prima căsătorie.
Balcic – paradisul artiştilor, patronat de Regina Maria
Regina Maria a reușit să atragă la Balcic o serie importantă de artiști, care o urmau aici în fiecare vară. În drumul spre Balcic, artiștii care au străbătut aceste tărâmuri au descoperit și o altă magnifică zonă, situată tot la malul mării. Este vorba despre golful Cap Caliacra, care oferea privitorului un splendid peisaj marin, în zonă fiind situate și ruinele unei cetăți antice.
După Primul Război Mondial, Balcicul a devenit una dintre cele mai iubite destinații artistice. Se spune că cel care i-ar fi vorbit pentru prima dată reginei Maria despre acest fermecător loc ar fi fost pictorul Alexandru Satmary (1870-1933), unicul fiu al lui Carol Popp de Szathmári și cumnatul Ceciliei Cuțescu Storck. La Balcic, după anul 1924, regina, împreună cu arhitectul turc Emil Güneş, a început să construiască una dintre cele mai frumoase reședințe ale Casei Regale, palatul Tenha Yuvah (Cuibul liniştit), situat chiar pe malul Mării Negre.
Terenul îi fusese donat de bancherul Jean Chrissoveloni. Reședința regală de la Balcic a fost construită în stil oriental, cu turn de geamie și terase suprapuse. Lângă palat stă și o capelă bizantină (Stella Maris), proiectată de arhitectul Alexandru Clavel şi pictată de Anastase Demian şi Tache Papatriandafil, având ca model o bisericuță bizantină construită în Cipru.
Ajunși la Balcic sau la Cap Caliacra, pictorii români au descoperit imediat farmecul inegalabil al acestor locuri situate pe malul mării. Picturile sau desenele executate aici au fost apoi expuse cu succes în saloanele bucureştene sau în expoziţii personale.
La Balcic, Cecilia Cuţescu Storck și Frederic Storck și-au construit de asemenea o reședință, pe care au vizitat-o în fiecare vară. Cecilia Cuțescu Storck a pictat largi perspective ale dealurilor, siluete fermecătoare de tătăroaice, plăcându-i să redea panorama spectaculoasă pe care o vedea chiar din loggia casei sale de la Balcic. Tot ea a pictat aici și Palatul reginei Maria, în anul 1932. Pictorița mărturisea în cartea sa autobiografică, „Fresca unei vieți”, că a organizat patru expoziții folosind lucrările de pictură și de artă grafică realizate în zona Balcicului.
Text şi fotografie: Muzeul Municipiului Bucureşti