Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi, expoziție la Palatul Suțu

Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi, expoziție la Palatul Suțu

Vernisajul expoziției „Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi”, organizată de Muzeul Municipiului București, este programat pe 14 septembrie, la ora 19.00, la Palatul Suțu.

Secția Artă a Muzeului Municipiului București a pregătit un regal expozițional pentru noul sezon, urmând să prezinte trei expoziții inedite, dedicate unor valoroase femei-sculptor din România – Elena Surdu Stănescu, Henriette Cihoschi și Doina Lie.

Expoziția „Autoportret. Elena Surdu Stănescu – Atemporal – Sculptură” va fi deschisă între 9 septembrie și 9 octombrie, la Palatul Suțu. Ei îi urmează „ Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi”, în perioada 14 septembrie – 23 octombrie.

Contextualizarea contribuției feminine în arte plastice din România

„Afirmată în perioada interbelică, Henriette Cihoschi (1911 – 1999) a studiat la École des Beaux-Arts din Paris, cu Henri Bouchard, apoi cu Léon Sicard și Alexandre Descatoire, și la Academia de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea maeștrilor Oscar Han și Cornel Medrea”, explică Angelica Iacob, șef secție Artă, Muzeul Municipiului București.

Personalitatea sculptoriței puțin cunoscute publicului este evocată într-un volum omonim coordonat de Paul Emanuel Gălățescu și Andrei-Paul Stăncioiu și publicat la editura Ararat în 2020. Monografia va fi lansată pe 14 septembrie.

Cei doi autori, spune Iacob, au propus Muzeului Municipiului București organizarea unei expoziții care să prezinte câteva dintre creațiile acestei artiste, însoțite de o secțiune documentară care să ofere detalii privind viața și contextul în care Henriette Cihoschi s-a format și a expus.

„Istoricul de artă Ioana Beldiman considera, în volumul menționat anterior, că Henriette Cihoschi face parte din prima generație de sculptorițe din România și, mai precis, din al doilea val, ce cuprinde personalități care prin creația lor au diversificat și au nuanțat universul de sensibilitate al sculpturii noastre: Ioana Bassarab, Zoe Băicoianu, Constanța Buzdugan, Claudia Cobizeva și Maria Droc, Ada Geo Medrea, Olga Porumbaru ș.a.

Henriette Cihoschi nu este reprezentată în patrimoniul Pinacotecii București, însă cunoașterea creației acesteia contribuie la o mai bună contextualizare a contribuției feminine în artele plastice din România, în special în sculptură. Artă a tridimensionalului, sculptura a fost considerată multă vreme drept apanaj exclusiv masculin, în special din cauza dificultăților tehnice impuse de lucrul cu materia”, adaugă Angelica Iacob.

Readucerea Henriettei Cihoschi în actualitate

Paul Emanuel Gălățescu și Andrei-Paul Stăncioiu, autorii volumului „Henriette Cihoschi”, remarcă faptul că ea este una dintre valoroasele sculptorițe din România „căreia posteritatea nu i-a acordat încă suficientă atenție”.

„Talentul său, exprimat în ciuda încercărilor grele pe care le-a întâmpinat, îi conferă dreptul de a fi repusă la locul care i se cuvine. Monografia și expoziția care îi sunt dedicate ilustrează un demers de rememorare a carierei acestei artiste. Destinul Henriettei Cihoschi a oscilat între momente spectaculoase și mari suferințe”.

După studii la prestigioase școli, expoziția de debut de la sala Dalles, în februarie 1939, a avut un ecou imens, iar criticii de artă au felicitat-o pe tânără pentru arta ei expresivă. Sculptorița a expus din nou în același an în cadrul Tinerimii artistice și la Salonul Oficial, iar activitatea expozițională a culminat în 1944 și 1947. Ultima sa expoziție avea să marcheze din păcate sfârșitul aparițiilor sale.

După arestarea tatălui ei, generalul Henri Cihoschi, în mai 1950, parcursul carierei pline de succes a fost frânt, expun cei doi autori. „În încercarea de a-și salva familia, Henriette Cihoschi a luptat pe toate fronturile, dar nu a renunțat niciodată la pasiunea ei pentru sculptură. După multe eforturi a reușit să își recapete atelierul din bulevardul Dacia, unde a lucrat pentru a se prezenta în fiecare an la Expozițiile de Stat, în ciuda piedicilor și a deciziilor nedrepte ale juriilor. Artista și-a consacrat remarcabila ei energie pentru recunoașterea contribuției generalului Cihoschi la făurirea României Mari, însă avea să se stingă din viață înainte de a vedea acest vis împlinit pe deplin. După 1989, noile autorități i-au adresat numeroase invitații la expoziții și concursuri, numai că această recunoaștere ajungea prea târziu”.

„Prin arta care i-a animat existența și la care nu a renunțat nici în cele mai grele ore, Henriette Cihoschi a cunoscut succesul, a înfruntat greutățile și a descoperit in sine curajul de a continua. Sculpturile sale ar trebui privite astăzi ca martori ai unei remarcabile perseverențe și dovada încrederii că arta, prin valoarea ei superioară, dă dreptul la viață”, remarcă Paul Emanuel Gălățescu și Andrei-Paul Stăncioiu.