DIPLOMA Show 2024 – Înscrieri pentru a 11-a ediție dedicată absolvenților de artă, design și arhitectură
DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, lansează apelul de înscrieri pentru cea de-a 11-a ediție, care va avea loc anul acesta între 4 și 13 octombrie. Absolvenții își pot înscrie online lucrările de diplomă până în 7 iulie.
Odată cu această ediție au fost făcute câteva schimbări. Este permisă și înscrierea proiectelor de diplomă susținute în sesiunea de toamnă a anului trecut și în sesiunea de iarnă a acestui an. Această decizie reflectă structura academică a multor universități, care organizează trei sesiuni de susținere a lucrărilor de diplomă – vară, toamnă și iarnă -, cât și dorința festivalului de a oferi oportunități egale pentru absolvenți.
Absolvenții de licență și master din universitățile din toată țara, din domenii precum arte grafice, design, ceramică, foto-video, artă textilă, pictură, modă, scenografie, sculptură, arhitectură, peisagistică, urbanism și alte specializări ale facultăților creativ-vocaționale sunt invitați să se înscrie.
Mai mult de 100 de proiecte vor fi selectate de un juriu alcătuit din aproximativ 70 de specialiști din industriile creative și arte vizuale, inclusiv designeri, artiști, manageri culturali, galeriști, arhitecți, curatori și reprezentanți ai universităților.
Ediția a 11-a DIPLOMA Show își propune să aducă împreună industriile creative și să faciliteze interacțiunea între noua generație de creatori și public, dar și profesioniștii din domeniu. Festivalul va avea loc între 4 și 13 octombrie 2024, în București, iar programul DIPLOMA Show din acest an va include expoziții, conferințe, petreceri și contexte de networking dedicate comunităților creative.
Foto: Diploma Show 2023 (c) curatorial.ro