Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Directoarea Luvru a demisionat, în contextul mai multor disfuncționalități ale muzeului
paris,/,france, ,august,21,2017:,the,louvre,museum,,

Directoarea Luvru a demisionat, în contextul mai multor disfuncționalități ale muzeului

Președinta-director a Muzeului Luvru, Laurence des Cars, a demisionat în contexul problemelor cu personalul, care a organizat o grevă ce a dus recent la mai multe zile în care cel mai vizitat muzeu din lume a fost închis, și al jafului de proporții din toamna trecută.

Laurence des Cars urma să fie audiată în 25 februarie de comisia de anchetă privind securitatea muzeelor, însă această audiere a fost anulată seara anterioară.

În plus, Rachida Dati, ministrul francez al Culturii demisionar de asemenea, a anunțat în cadrul unei audieri cu ușile închise la Adunarea Națională, în 23 februarie, că renunță la misiunea de reorganizare a muzeului pe care ea însăși o anunțase.

După jaful de la Luvru, ministrul Culturii, aflat în funcție la momentul respectiv, a refuzat demisia lui Laurence des Cars, dar a dispus o anchetă administrativă, care a scos la iveală importante lacune în materie de securitate, obligând muzeul să ia măsuri de securitate de urgență.

Președintele Macron a acceptat oficial demisia

După o perioadă îndelungată de tulburări interne, care a inclus jaful mediatizat din octombrie, greve ale angajaților, probleme la structura clădirii și o escrocherie cu bilete, Luvru și-a pierdut directorul.

În 24 februarie, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că a acceptat oficial demisia lui Laurence des Cars, care se afla la conducere din 2021. Anterior, ea a fost directoarea Musée d’Orsay și Musée de l’Orangerie. Numirea a făcut-o să fie prima femeie care conduce Luvru.

„Doamna Laurence des Cars a înaintat președintelui Republicii scrisoarea sa de demisie din funcția de președinte al Muzeului Luvru”, se arată într-o scurtă declarație a biroului lui Macron. „Șeful statului a acceptat-o, salutând un act de responsabilitate într-un moment în care cel mai mare muzeu din lume are nevoie de calm și de un nou impuls puternic pentru a duce la bun sfârșit proiecte majore de securitate și modernizare, precum și proiectul «Luvru – Noua Renaștere»”.

Biroul lui Macron a mai transmis că președintele i-a mulțumit pentru munca depusă și că a lăudat-o pe des Cars pentru „expertiza sa științifică incontestabilă”.

„Niciun minut din timpul meu nu a fost irosit în slujba Luvru”

Într-un comunicat, des Cars a spus: „Atât în momentele dificile, cât și în cele de succes, conducerea Muzeului Luvru a fost o onoare în viața mea profesională. I-am dedicat toată energia și determinarea mea. Niciun minut din timpul meu nu a fost irosit în slujba Luvru”.

Ea a continuat: „În ultimii cinci ani, au fost întreprinse numeroase inițiative pentru transformarea Muzeului Luvru. Doresc să aduc un omagiu muncii voastre, vouă, celor care serviți Luvru zilnic cu profesionalism și pasiune. Aceste inițiative nu ar fi putut fi realizate fără forța colectivului Luvru”.

De-a lungul anilor, Laurence des Cars a înregistrat și succese – expoziții aclamate de critici, achiziții de artă de secol XX și XXI, iar în timpul mandatului ei a fost adus în prim-plan faptul că Luvru era vulnerabil la aceleași presiuni ca cele mai multe instituții vechi.

Într-un interviu acordat ziarului Le Figaro și publicat în seara de 24 februarie, des Cars a spus că a fost o „decizie personală”, precizând că „ministrul Culturii [i-a] cerut să țină cârma în timpul furtunii, ceea ce [ea] a făcut. [Ea] a traversat această perioadă păstrându-și, [crede ea], capul rece. [Este] senină și mândră de munca depusă. Dar a ține cârma nu este suficient. Trebuie să poți și să avansezi. Iar condițiile pentru a avansa nu mai sunt îndeplinite”.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.