Malmaison, de la închisoare secretă la refugiu pentru artă: O clădire cu trecut traumatic, renăscută prin speranță

Comunitatea Atelierele Malmaison s-a constituit în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. „O nouă speranță/ a New Hope” este cea mai nouă expoziție colectivă aici, cu instalații răspândite în clădire și în afara ei, o expoziție în acord cu imobilul care a suferit modificări de-a lungul timpului și care a fost, în ultimii ani, și platou de filmare.

După reședința împărătesei Joséphine

Ridicată la 1844, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, la Malmaison se afla Cavaleria, iar în Dealul Spirii era Infanteria, după cum a explicat istoricul Mihai Burcea într-un tur care a marcat și debutul „a New Hope”.
Ulterior, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, aici a fost stabilit un cartier militar, o garnizoană, și tot acest cartier militar a luat numele de Malmaison pentru a-l omagia pe Napoleon III, „cum toată istoria noastră este legată ombilical de cea a Franței”.

În vremea lui Alexandru Ioan Cuza, pentru a omagia relațiile foarte bune dintre armata română și armata franceză, întregul complex a luat denumirea de Malmaison de la Castelul Malmaison, reședința împărătesei Joséphine, soție a lui Napoleon I. Reședința ei a fost preluată și de Napoleon III. Și pentru a celebra aceste relații foarte bune între armata română și armata franceză, care trimisese și un corp expediționar în țara noastră pentru a instrui armata română, a luat această denumire de Malmaison.

Cazarmă, închisoare și institut de proiectare

Începând cu secolul XX, a rămas aici o cazarmă militară până în 1970. Atunci a fost dezafectată toată cazarma, inclusiv închisoarea Plevnei, închisoare administrată de Ministerul Afacerelor Interne, și toată clădirea a fost predată institutului Iprochim, care o administrează și astăzi.

Iprochim era un institut gigant, cu câteva sute de cercetători care lucrau la planșetă pentru a proiecta fabrici și uzine necesare industriei chimice și petrochimice. În zonă, pe Splaiul Independenței, unde se afla și clădirea Ministerului Industriei Chimice, a funcționat și Icechim.
Aceste două institute gigant, Icechim și Iprochim, înființate în 1950, au fuzionat în 1970 sub egida Institutului Central de Cercetări Chimice.

După Revoluție, institutul a funcționat, dar, prăbușindu-se toată industria, ușor-ușor cercetătorii de aici au ieșit la pensie sau și-au găsit loc de muncă în alte institute sau în companii. Astăzi, Iprochim SA este o firmă al cărui acționariat majoritar este deținut de Ministerul Economiei și are ca domenii de activitate industria chimică organică și anorganică, petrochimică şi de rafinare.

„Deși clădirea are un trecut traumatic”, cu rol de închisoare în timpul dictaturii regale, legionare, antonesciene și comuniste, dar și înainte de 1938, mai spune Burcea, „după anul 2002 a fost și închiriată pentru diverse petreceri”.

Închisoare secretă, fără monografie

Întreaga istorie a Malmaison nu este cunoscută, pentru că nu există o monografie. Ea apare menționată în memorialistică și, puțin, în presa interbelică.

Mihai Burcea a demarat în 2021 o cercetare, alături de doi colegi istorici, și am trimis adrese către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și către Ministerul Apărării Naționale, prin care solicita să le fie puse la dispoziție orice tip de documente referitoare la acest loc de deținere, la închisoarea Malmaison.
Răspunsul a fost: să vină la fața locului și să cerceteze inventarele. Inventarele online nu conțineau nimic și, astfel, documentarea referitoare la Malmaison a fost limitată.

Arest preventiv

Niciodată în cursul istoriei sale această închisoare nu a fost componentă ca structură în subordinea Direcției Generale a Penitenciarilor.

Aici erau anchetați cei aflați în stare de arest preventiv. „Bineînțeles, în perioada comunistă, unii erau arestați fără mandat sau cu mandat în alb și puteau rămâne în arest preventiv și 2 – 3 ani. Existau trei mari aresturi în București: A era închisoarea din Piața Revoluției, unde astăzi se află sediul Ministerului Afacerilor Interne, arestul central al MAI, B era Malmaison și C era în Uranus, pe dealul Spirii, nivelat pentru a face loc Casei Poporului”.

Degradare profesională și fizică

În curtea interioară a clădirii cu suprafață totală de 13.000 metri pătrați se afla careul – unde, în perioada în care erau găzduite aici unități militare, se dădea zilnic deșteptarea și aveau loc diverse ceremonii, inclusiv de degradare – unui ofițer îi era citită condamnarea, i se smulgeau galoanele și sabia îi era ruptă.

Militarii în termen erau cazați în dormitoare care se aflau pe toate laturile clădirii – una dintre ele a fost demolată după cutremurul din 1977, care o afectase grav.
Pe latura vestică se aflau grajdurile din vremea Cavaleriei. Acum, acea clădire nu mai face parte din complexul din Calea Plevnei 137. A fost ulterior manejul regal, desființat în 1950 pentru a fi transformat în cămin studențesc, iar astăzi face parte din Universitatea de Educație Fizică și Sport.

În câteva fotografii de presă făcute în curtea Malmaison în anii 1920 – 1930, care au fost scanate și incluse biblioteci digitale Arcanum, poate fi remarcată arhitectura acesteia.

Singurele imagini cu Malmaison găsite de istoric vin din presa interbelică. După 1945 nu mai există niciuna până în 1989 cu acest loc, nici la Arhivele Naționale, nici la CNSAS. Posibil, după ce a fost dată către Iprochim, angajații institutului să fi făcut fotografii în clădire.

Până în 1970, fiind unitate secretă, cei care au fost închiși aici și și-au scris memoriile nu au descris decât că erau duși pe scări și au dat foarte puține detalii de exterior, deoarece, odată scoși din celule pentru a fi dus în birourile anchetatorilor, aflate îîn clădiri anexe, ochii le erau acoperiți.

Detalii despre cum arătau acestea pot fi văzute în „Marele jaf comunist” (2004) al lui Alexandru Solomon, regizorul primind aprobarea MApN pentru a filma acolo documentarul despre procesul din 1959. O reconstituire, vizionată în circuit închis, a fost făcută în 1960 de Virgil Calotescu.

Procese de spionaj, procese politice

Aici au fost judecați comuniști, legionari, sindicaliști de către instanțe militare. Procesele puteau fi de spionaj, puteau fi judecați militari, puteau fi procese politice. În momentul în care se instituia Starea de asediu, practică des folosită de regimurile de dinainte de anii 1940, delictele politice intrau sub competența instanțelor militare.

Printre cele mai importante, cunoscute procese imortalizate în presă este cel din 1936 care implica întreaga conducere a Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist, printre inculpați aflându-se Ana Pauker, devenită ministru de Externe în 1947, și Alexandru Drăghici, care în 1952 a ajuns ministrul Securității Statului, apoi al MAI. Două înfățișări au avut loc aici, apoi procesul a fost mutat la Craiova, din cauza manifestațiilor adepților în fața Malmaison. Celor 15 comuniști le-au fost pronunțate pedepse cumulate de 150 de ani.

Înainte de asta, în 1933, au fost judecați la Malmaison și greviștii de la atelierele CFR Grivița. Și acest proces a fost mutat la Craiova, după prima înfățișare, din aceleași motive.

Încarcerați la Malmaison

Printre cei care au fost aduși la Malmaison de-a lungul timpului se numără avocatul Lucrețiu Pătrășcanu, liderul legionar Corneliu Z. Codreanu, scriitorul Nicolae Steinhardt, primul prim-ministru comunist Petru Groza, precum și Corneliu Coposu, secretarul lui Iuliu Maniu devenit președintele Partidului Național Țărănist, arestat în 1947 și pus în libertate 17 ani mai târziu, scriitorul Paul Goma și Ecaterina Bălăcioiu, mama scriitoarei Monica Lovinescu.

Acum, Malaison este locul în care istoria detenției întâlnește libertatea artei.

O instalație semnată Chob (Olga Ciob) inclusă expoziției „a New Hope” face trimitere la „Dosarul Cobra”, așa cum a fost numit de Securitate. Lucrarea redă simbolic detenția, dar și ultima scrisoare trimisă Monicăi Lovinescu de Ecaterina Bălăcioiu în Franța, la începutul anului 1960.

O nouă speranță

Expoziția „a New Hope” îi reunește artiștii Liliana Basarab, Otilia Boeru, Chob, Edi Constantin, Stoyan Dechev, Giles Eldridge, Mihaela Moldovan, Daniela Pălimariu, Stol Collective, Ioana Stelea & Paul Popa, Dan Vezentan, Zoltan Bela.

„Am avut în vedere potențialul clădirii și transformarea spațiilor de tranzit în cadre coerente de expunere, în care arhitectura spațiului, curtea devin suport continuu pentru intervenții, performanceuri și lucrări ale artiștilor «rezidenți» sau ale curatorilor invitați să lucreze cu Asociația. Am  pornit acest proiect de la necesitatea de a determina relația atelier – expunere – receptare în cadrul unui «teritoriu» în care Malmaison este și o comunitate posibilă. Acest teritoriu are o istorie plătită cu «sufletul»: speranța – o imposibilitate cucerită mereu de repetiția obstinată a posibilului. Expoziție este, prin urmare, o primă punere în practică și o promisiune a celor ce au să vie”, spun membrii AAAM.

Un alt aspect ține de forma teoretică de coabitare a lucrărilor în cadrul unei expoziții. „Pentru a nu o transforma în studiu de caz  al unui concept – care ar fi trebuit să-i fixeze țâțânile și năravurile estetice în valuta forte a teoriilor critice – am preferat să angajăm trei fluxuri cvasi-teoretice extrase din istorii de lucru diferite sau trei linii de contextualizare vizuală, pentru a gestiona afinități elective de practică și modalități de co-expunere a artiștilor, dintre care nouă au fost selectați în urma unui apel intern de proiecte, jurizat de Alina Șerban, Cătălin Gheorghe și echipa proiectului”.

Lucrările pot fi văzute la Malmaison până în 21 noiembrie, de joi până duminică, în intervalul orar 16:00 – 20:00, iar în această perioadă vor fi organizate tururi și, în prima jumătate a lunii noiembrie, evenimentul Open Doors.