Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Două decenii de activitate a Grupului Noima, marcate printr-o expoziție la Veneția
mostra di arte contemporanea dipinti grupul noima

Două decenii de activitate a Grupului Noima, marcate printr-o expoziție la Veneția

Cele două decenii de activitate a Grupului Noima vor fi marcate la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția prin expoziția „Dipinti”, în perioada 22 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024.

Expoziția aniversară deschisă la Galeria principală a IRCCU Veneția este curatoriată de Marino Tagliapietra și prezintă, în bună parte, picturi în ulei pe pânză, creații recente ale membrilor Noima, artiștii Ciprian Bodea, Cosmin Frunteş, Dan Gherman, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu.

În expoziție va fi proiectat documentarul „NOIMA – Work in Progress”, care ilustrează activitatea grupului de-a lungul anilor prin interviuri cu regretatul critic de artă şi curator american Alan Jones, cu istoricul de artă şi curatorul Ileana Pintilie, cu pictorul Constantin Flondor, curatoarea austriacă Denise Parizek și alții.

Expoziția de la Veneția se înscrie în seria de proiecte expoziționale aniversare din anul în curs, punând accentul pe rolul Grupului Noima în cadrul artei vizuale contemporane, colectiv artistic activ pe plan național și internațional, reprezentativ pentru exuberanţa şi calitatea creativităţii artelor româneşti din ultimele decenii.

Despre Grupul Noima

Grupul Noima a fost fondat în 2003, în zona de vest a României (expunând în Galeria 28 din Timişoara şi la Cafeneaua Literară Joy’s din Arad). Fondatorii grupării s-au format la şcoala de pictură timişoreană, la finele anilor ‘90, în cadrul atelierelor coordonate de pictorul Constantin Flondor. Gruparea artistică a fructificat contextul favorabil al deschiderii internaţionale pentru afirmarea membrilor săi atât prin expoziţii colective organizate în ţară, cât şi în străinătate. Grupul Noima este, deopotrivă, un atelier colectiv de pictură, care performează şi în plein air, şi un univers artistic deschis exprimării prin mijloace video, fotografie, instalaţie și performance.
Expoziţiile Noima însumează lucrări de atelier şi realizate în plein air ale membrilor grupării, alături de care sunt uneori expuse creaţii ale unor artişti invitaţi. Prin sesiuni de pictură şi desen performativ adaptate contextului, artiştii şi-au dovedit versatilitatea, adaptându-se competitivităţii mediului artistic contemporan. Membrii Grupului Noima sunt în contact permanent cu realitatea, studiul în natură este parte integrantă a individualităţii artiştilor şi a identităţii grupării. Indiferent de proiectele grupării, pictura în plein air rămâne sursa de documentare dar şi subiect în sine.
Multe dintre activităţile grupării din ultimii ani pornesc de la experienţa studiului de observaţie al realităţii înconjurătoare.