Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziția „Chipul Pământului”, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”
expo muzeu

Expoziția „Chipul Pământului”, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”

Expoziția „Chipul Pământului”, ce cuprinde creații realizate de Daciana Ungureanu și al cărei curator este Dorina Cioplea-Văduva, este deschisă la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Vernisajul este programat pentru 28 aprilie, la ora 17:00, când va avea loc și un recital de violoncel și chitară.

Potrivit muzeului, aceasta reprezintă o invitație spre o lume care îmbină elemente tradiționale cu simboluri sacre, materiale moderne și viziuni mistice, lume care nu se constituie ca o bulă impenetrabilă și inaccesibilă, ci ca un flux de informații noi și străvechi, cu valențe afective, ce se întrepătrund cu lumea concretă și prezentă.

Cu o puternică și amplă simbolistică, oul și, în egală măsură, oul pascal, încondeiat, este pretext și prilej de meditație, dar și de creație pentru Daciana Ungureanu.

Oul, microreprezentare a pământului

Romulus Antonescu, în Dicționarul de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești, menționează faptul că „în mentalitatea tradițională, oul este chipul pământului, care este așezat la fundul oului, vârful acestuia fiind cerul, iar totul stă pe ape”.

Ca o microreprezentare a pământului, oul este începutul, fecunditatea, creația inițială, simbol al vieții și „maica tuturor formelor”, după cum spunea Constantin Brâncuși.

Expoziția Dacianei Ungureanu aduce în prim-plan oul încondeiat, vopsit, care în creștinism înseamnă (re)nașterea la o nouă viață, primită prin sacrificiul lui Iisus. Introducerea de elemente tradiționale aplicate prin metode moderne și expuse în instalații vizuale care intrigă omul contemporan, leagă, prin fire invizibile bidirecționale, începutul cu prezentul, explică Dorina Cioplea-Văduva.