Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziția „Crossroads – A Time-lapse of Bucharest”, cu lucrări de Mihai Florea, la Palatul Suțu
crossroads, mihai florea

Expoziția „Crossroads – A Time-lapse of Bucharest”, cu lucrări de Mihai Florea, la Palatul Suțu

Expoziția „Crossroads – A Time-lapse of Bucharest”, cu lucrări de Mihai Florea, va fi prezentată de Anaid Art Gallery la Palatul Suțu, începând cu 8 iulie.

Expoziția, al cărei curator este Diana Dochia, va putea fi vizitată în perioada 8 iulie – 28 august 2022, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00, în holul Muzeului Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu.

Mihai Florea este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, Facultatea de Pictură, la clasa profesorului Petru Lucaci, şi al unui master în acelaşi domeniu. Începând cu 2011, artistul a avut o serie de expoziţii personale, atât în Bucureşti, cât şi în New York şi Berlin.

Orașul în prezent continuu

Seria de picturi „Crossroads” imaginează un oraş într-un prezent continuu, în care elemente din trecut se întrepătrund cu elemente din prezent. Peste clădirile emblematice ale oraşului Bucureşti – arcul de triumf, teatrul, muzeul de istorie – se suprapun personajele feminine decupate din epoci şi istorii diferite pentru a sublinia coexistenţa unui set ipotetic de universuri multiple posibile care alcătuiesc întrega realitate.

Cele 12 personaje feminine din lucrări sunt integrate în peisajul bucureştean, fiind însoţite de diverse mijloace de locomoţie. Istoriile paralele capătă din ce în ce mai mult sens în cadrul unui narativ epic, trunchiat, în care fragmentul, secvenţa sau momentul devine mult mai important în economia lucrării, decât istoria în sine a locului.

Mihai Florea nu este interesat să surprindă adevărul istoric sau o epocă în sine, ci este mult mai interesat să contopească istorii personale, fragmente de timp, de clădiri, de locuri şi spaţii.

Cele 12 lucrări, realizate în perioada 2021 – 2022, sunt pictate ca un montaj fotografic, creeând un Bucureşti atemporal şi fluid.

Modul de expunere va fi sub forma unei hărţi mentale desemnată de traseul structurilor din lemn ce urmează traiectoria drumurilor la răscruce. Picturile vor prinde viaţă prin intermediul QR codurilor ce le însoţesc, în care vizitatorul va descoperi varianta animată 2D a lor.