Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziția „Față în față” a artistei Anca Pașa Deaconu, găzduită de Muzeul de Artă din Constanța
fata in fata anca pasa deaconu

Expoziția „Față în față” a artistei Anca Pașa Deaconu, găzduită de Muzeul de Artă din Constanța

Expoziția de pictură, instalație obiect, artă video și performance intitulată „Față în față”, semnată de pictorița Anca Pașa Deaconu, este găzduită de Muzeul de Artă din Constanța până la 31 august.

Expoziția se desfășoară în cele patru săli de la parterul muzeului, în acord cu un amplu proiect de cercetare plastică, și este alcătuită din patru secțiuni distincte: Începuturi, Luna albă, Dualitate și Povestea unui templu.

Antagonism

Tema aleasă de artistă spre studiu și dezvoltată pe parcursul timpului o reprezintă dualitatea, antagonismul și în același timp complementaritatea dintre alb și negru, privite mai puțin ca (non)culori și mai mult ca simboluri străvechi, cu multiple conotații.

Anca Pașa Deaconu se folosește, în dezvoltarea proiectului derulat, de dubla sa activitate (pictor și profesor de educație plastică), astfel încât dualitatea alb/negru devine tema centrală a expoziției „Față în față”, ca urmare a experienței artistice acumulate de Anca Pașa Deaconu, în timp ce fascinația și misterul, încă nedeplin elucidat al gemelarității, descind din experiența ei pedagogică directă, ce a implicat, în timp, întâlnirea și lucrul cu mai multe perechi de gemene.

Tematica fiecăreia dintre sălile Muzeului de Artă din Constanța este distinctă dar, în același timp, fiecare secțiune a expunerii conduce vizual și conceptual către următoarea, într-un parcurs ascendent prin care se face subtil trecerea de la sugestia lumii materiale spre cea a lumii spiritualizate, de la contingent la transcendent. Totodată, cele patru secțiuni formează un ansamblu unitar în care sunt investigate patru derivate ale aceleiași teme – dulalitatea alb/negru -, cu patru consecințe în plan ideatic și plastic/pictural ale acesteia.

Pictura, colajul, obiectele ready made asupra cărora artista intervine cromatic, happening-ul filmat și transformat în artă video, fotografia, performance-ul, limbaje vechi și noi, se întâlnesc, comunică și invită la dialog, la reflecție și la introspecție, în expoziția „Față în față”.

Curatorul expoziției este Lelia Rus-Pârvan, managerul Muzeului de Artă din Constanța.