Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne sau nașterea stilului Art Deco
Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne din 1925 și-a stabilit un dublu obiectiv: să demonstreze supremația Franței în acest domeniu și să consolideze legăturile dintre producția manufacturieră și comerțul de lux. În total, 150 de pavilioane și galerii au expus lucrările a aproximativ 20.000 de creatori din 21 de țări din întreaga lume. Evenimentul va marca nașterea unui curent artistic legendar: Art Deco.
Artele decorative au fost parte integrantă a expozițiilor universale din secolul al XIX-lea, după ce au făcut obiectul unor evenimente dedicate la nivelul anumitor țări. Așa s-a întâmplat în Franța, de la Primul Imperiu până la Monarhia din Iulie, regimuri care au căutat să favorizeze o producție industrială de calitate.
La Torino, în 1902, a avut loc prima Expoziție internațională de artă decorativă modernă; experiențele anterioare se contopesc și dau naștere unei confruntări de mare amploare, demnă de locul tot mai important al „frumosului util” în societățile moderne.
Societatea Artiștilor Decoratori (SAD) nu întârzie să ia în considerare organizarea unui eveniment similar în Franța. Două asociații private, recunoscute ca fiind de utilitate publică, se alătură inițiativei și solicită organizarea unei noi reuniuni mondiale. Războiul din 1914 și dificultățile care au urmat amână desfășurarea acesteia până în 1925.
21 de țări, 150 de standuri, 20 000 de creatori
Pusă sub egida președintelui Republicii, Gaston Doumergue – care a inaugurat-o în fața a 4.000 de invitați -, Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne și-a stabilit un dublu obiectiv: să demonstreze supremația Franței în acest domeniu și să consolideze legăturile dintre producția manufacturieră și comerțul de lux. Convinși de excelența tradițiilor franceze, organizatorii au dorit să le reafirme în fața Germaniei învinsă, absentă – sau mai degrabă exclusă – din bilanț. Statele Unite, conștiente de întârzierea lor în acest domeniu, se abțin – o atitudine de așteptare care pregătește triumful artelor decorative pe pământ american.
În orice caz, expoziția, deschisă publicului în perioada 28 aprilie – 25 octombrie 1925, a reunit 21 de țări. Majoritatea europene (Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Monaco, Polonia, Suedia, Elveția, Cehoslovacia, URSS, Iugoslavia). Asia a fost reprezentată de Japonia, China și Turcia; Africa, de coloniile franceze și țările aflate sub mandat. În total, 150 de pavilioane și galerii au expus lucrările a aproximativ 20.000 de creatori.
Apariția unui nou stil de viață
Mesajul Art Deco, la rândul său, a căpătat o dimensiune globală. Pavilioanele naționale și construcțiile efemere s-au desfășurat pe două axe, de la Place de la Concorde la Pont de l’Alma și de la rond-point-ul de pe Champs-Élysées la esplanada Invalides, traversând podul Alexandre-III, încă foarte în stilul anilor 1900.
Anul 1925 consacră o nouă epocă a gustului și dispariția aproape definitivă a Art Nouveau-ului. În 1925, numeroși jurnaliști au fost revoltați împotriva luxului hegemonic care domnea aici.
Aproape 15 milioane de vizitatori au fost încurajați să adopte un nou stil de viață. Sunt adevărate „period rooms” care se succed și pun în scenă obiectul, mobila sau draperia, niciodată izolate. Fie că este vorba de exterior sau de interior, excepționala documentare fotografică a evenimentului a surprins amploarea spectacolului. Pe lângă Grand Palais, vestigiu al Expoziției Universale din 1900, renovat corespunzător, aproximativ 150 de construcții efemere au rivalizat în îndrăzneală; pavilionul URSS și pavilionul Esprit nouveau – emanare a purismului lui Le Corbusier – au fost considerate atunci ca doi intruși.
