Expoziţia “Refugiu fericit. Peisaj imaginar”, de Lucian Muntean, vernisată pe 26 februarie la galeria “Nicole Jutka”
Expoziţia “Refugiu fericit. Peisaj imaginar”, de Lucian Muntean, va fi deschisă pe 26 februarie, la galeria “Nicole Jutka”, unde va putea fi vizitată până pe 1 aprilie. Vernisajul reuneşte trei genuri de expresie artistică: acuarela, poezia și muzica de jazz, avându-i ca autori pe Lucian Muntean – pictor, Octav Lica – poet și pe muzicienii Jan Stoian, Bogdan Stoian, Elena Morariu, Camelia Stoian.
“În timpul pandemiei, Lucian Muntean se refugiază cu sensibilitate sublimă în acuarelă creînd peisaje imaginare, într-o călătorie de la figurativ până la abstract, de la alb negru la culoare. Calea aceasta plină de zel creativ își arată un parcurs subtil al contemplării sale de la imagini care există în realitate la unele imaginare. Experimentează cu tehnici greu de realizat și descoperă noi modalități de expresie. Poate că este ca o repetare a istoriei artei, de la realism spre abstract, pe care artistul a experimentat-o în acest interval de doi ani”, arată curatoarea Nicole Jutka, în comunicatul de anunţ.
Lucian Muntean, născut la Sighișoara şi stabilit în București
Lucian Muntean s-a născut în 1974 la Sighișoara şi locuieşte în București. Ca artist vizual se exprimă în special prin pictură. Are numeroase participări la expoziții personale și de grup, la simpozioane și bienale de artă contemporană din țară și străinătate. Lucrările din această expoziție sunt pictate în perioada pandemiei.
Potrivit artistului, lucrările prezentate în această expoziție sunt recente, pictate în acuarelă, cu cărbune lichid și cu tuș solid japonez, pe hârtie profesională de acuarelă Lanaquarelle din bumbac 100%, de 300g/m. O parte din lucrări surprind peisaje marine, cu țărmuri pustii și cu întinderi de ape spre un orizont cețos, mohorât, cu atmosferă de furtună. Cromatica elaborată, dar și texturile evidențiază aceste aspect. În cealaltă serie cu peisaje de iarnă se remarcă o abordare monocromă, cu nuanțe de gri și negru.
„Pădurea troienită de zăpadă, chiciura de pe ciulini, trestiile în zăpadă sau ramurile de salcie în ceața deasă, toate sunt de fapt niște peisaje imaginare. În realitate le-am văzut mai demult, în ierni geroase și cu zăpezi de altă dată, nu ca cea din prezent. Am încercat să redau aerul înghețat cu fulgii spulberați de viscol sau fragilitatea unor plante prinse în zăpadă, acele momente dintre zi și noapte, efemere de altfel și acea stare de solitudine”, mărturiseşte el.
