Expoziție de grafică, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”
Lucrări semnate de artista Anca Pașa Deaconu vor fi expuse, cu titlul „Semn. Simbol. Semnificație”, începând cu 5 decembrie, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Anca Pașa-Deaconu (n. 23 aprilie 1978, Cernavodă, jud. Constanța) este o artistă ce abordează pictura, grafica, colajul, fotografia, video, instalația, obiectul. Este licențiată a Universității „Ovidius” din Constanța, secția Pedagogia Artelor Plastice și Decorative (2000-2004), cu masterat la Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură (2006-2008), și în prezent este doctorandă în cadrul Universității Naționale de Arte din București.
A susținut circa 10 expoziții personale și a participat în mai mult de 50 de expoziții de grup. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Amprenta sa stilistică este una diversificată și identifică în mod constant noi formule compoziționale fiind „ancorată pe un tărâm” al planului senzorial, al percepției și al mesajului, se arată în prezentarea expoziției.
„Semn. Simbol. Semnificație” va putea fi vizitată până pe 10 ianuarie.