Expoziție de pictură de Roxana Barbu, la Muzeul Țăranului
„La început a fost Cuvântul”, expoziție cu lucrări de pictură de Roxana Barbu, va fi găzduită de Sala „Irina Nicolau” a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 27 iulie – 11 august.
Expoziția reunește lucrări dezvoltate pe două puncte de referință: intenția autorului de a aduce în pictura sa spontaneitatea desenului de linie, experimentat în prealabil într-o grafică dominată de simplitatea formelor și instinctul pur de moment; cercetarea relației dintre parte și întreg, de tipul micro și macrocosmos.
Plecând de la aceste două problematici, demersul creativ al artistei s-a concentrat, pe de o parte, pe căutarea unei maniere personale de redare plastică, iar de cealaltă parte, pe explorarea nevizibilului în raport cu vizibilul. Rezolvarea acestor aspecte s-a concretizat în simboluri sau personaje aflate la granița dintre tăinuit și explicit, cu trimiteri la temele abordate. Cuprinse în lucrări pluristratificate în care predomină materialitatea ca mijloc de expresie, ritmată prin densități variabile și diversități de texturi, acestea rămân deschise interpretării privitorului.
Seriile „Geneza” și „Lucifer XXI”, prezente în expoziția „La început a fost Cuvântul”, sunt o invitație la conștientizarea esenței lucrurilor și cunoașterea profundă a perspectivei spirituale.
Vernisajul, care cuprinde un moment de performance al artistelor acrobate Raluca Badea și Gabriela Dincă, e programat în 27 iulie, la ora 17:00. Expoziția va putea fi vizitată, până în 11 august, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.