Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Expoziții de pictură, sculptură, artă decorativă și multimedia vernisate în țară săptămâna aceasta
uap, evenimente oct

Expoziții de pictură, sculptură, artă decorativă și multimedia vernisate în țară săptămâna aceasta

Cincisprezece evenimente din sfera artelor vizuale sunt propuse de Uniunea Artiștilor Plastici din România pentru perioada 3 – 6 octombrie.

3 octombrie

Trei expoziții vor fi vernisate în București pe 3 octombrie, de la ora 18:00. La Galeria Simeza vor expune Marinela Mântescu și sculptorul Mihai Tugearu, până pe 15 octombrie; galeria Calderon Art Studio găzduiește expoziția „Balcic”, cu lucrări semnate de Vali Irina Ciobanu, Maria Jardă și Vitalie Butescu, curatoriată de Vasile Sitari, iar Centrul Artelor Vizuale – etaj, expoziția personală a artistei Silvia Stoica, „ALBAT / TABLA”, in memoriam Cezar Atodiresei.

4 octombrie

Pe 4 octombrie vor avea loc cinci vernisaje la Sibiu, Arad, București și Cluj-Napoca.

De la ora 17:00, va avea loc la Galeria de Artă a UAP Sibiu vernisajul expoziției aniversare „Culoarea cea de toate zilele” a artistei Olimpia Coman Sipeanu. Curator este criticul și istoricul de artă Iulia Mesea.

„Homo ludens” este titlul expoziției retrospective a artistei Eva Győrffy, găzduite de galeria Alfa din Arad. Lucrările vor putea fi admirate până pe 31 octombrie.

Galeria Galateea Contemporary Art din București invită, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției „Verde, que te quiero verde” (instalație ceramică) a artistei Cristina Bolborea. Expoziția poate fi vizitată până pe 12 noiembrie.

Începând cu ora 18:00, va avea loc la Sala „Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului, vernisajul expoziției „My Abstract” a artistei Viorica Jahn, care pune accent pe relațiile complexe dintre formele inventate și raporturile cromatice. Curator este Mihai Plămădeală.

La Turnul Croitorilor din Cluj Napoca, de la ora 17:00, va avea loc vernisajul unei expoziții cu lucrări ale sculptorului Nemes Andras Csaba și ale pictorului Vajna Laszlo. Curator este conf.univ.dr. Mira Marincaș.

5 octombrie

Trei evenimente plastice vor avea loc și pe 5 octombrie la Târgu Jiu, Bistrița și în Capitală.

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va găzduim de la ora 18:00, vernisajul expoziției „Imperceptibil”, ce cuprinde lucrări semnate de artiștii: Mirela Anura, Ioan Burlacu și Ion Isăilă. Expoziția este curatoriată de conf.univ.dr. Vasile Fuiorea, artist plastic, președintele filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Cei trei artiști plastici formați și afirmați încă din perioada anilor ’80, cunoscuți printr-o prodigioasă activitate artistică în țară și în străinătate, expun în premieră la Târgu Jiu câteva opere reprezentative din creația lor.

La ora 18:00 va fi deschisă expoziția de pictură „There Is a Landscape in My Head” cu lucrări semnate de Eugen Alupopanu. Evenimentul va avea loc la galeria Arcade 24 din Bistrița.

Galeria Căminul Artei din București invită, la ora 18:30, la vernisajul expoziției de pictură „Ochi / Forme zburătoare” a artistului Daniel Răgușitu. Expoziția va fi deschisă până pe 14 octombrie.

6 octombrie

Patru manifestări sunt programate pentru 6 octombrie în Baia Mare, Timișoara, Ploiești și Târgu-Mureș.

La ora 19:00 va fi deschisă Anuala Artelor 2023, care reunește – la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor din Baia Mare – 139 de lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură, arte decorative și multimedia, creații semnate de 70 de artiști membri stagiari și titulari ai Filialei Baia Mare a UAP și ale invitaților, artiști și cadre didactice ale Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca: Andrei Budescu, Diana Drăgan-Chirilă, Angéla Kallo, Alexandru Rădulescu și Eugen Savinescu.

De la ora 18:00, la Galeria Park din Timișoara, va avea loc vernisajul expozitiei „Dincolo de mine” a artistei Nora Blaj, care trăiește și pictează în Marea Britanie. Expozitia va fi deschisă până pe 20 octombrie.

Vernisajul expoziției pictorului Adrian Nicolae de la Galeria de Artă Ploiești e programat la ora 17:00. Adrian Nicolae, pictor născut în 1956 la Urlați, e absolvent al Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu“ București, Facultatea de Arte Decorative, artist cu expoziții în Franța și Germania și lucrări în colecții particulare din țară și străinătate (Franța, Germania, SUA, Canada).

Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Mureș anunţă și vernisajul expoziţiei artistei plastice Crina Stănescu, intitulată „Coloana – aspiraţie şi verticalitate”, la galeria Art Nouveau din Târgu-Mureş, de la ora 17:00. Membră a UAP, Crina Stănescu se află la a doua expoziţie personală, iar printr-o serie de 30 de lucrări – acril pe pânză – invită într-o călătorie a simbolurilor şi culorilor.