Femei în artă – Germaine Richier, sculptorița considerată egala lui Giacometti

Germaine Richier a fost prima sculptoriţă expusă la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris, în 1956. Aproximativ șapte decenii mai târziu, Centrul Pompidou îi consacră o ​​retrospectivă de neratat, reunind 200 de lucrări.

Născută în 1904 în Provence, Germaine Richier nu era predestinată să devină artistă. La vârsta de 12 ani, are un șoc estetic și emoțional în fața statuilor romanice ale mănăstirii Saint-Trophime din Arles şi această întâlnire cu statuia sacră i-a adus vocația de sculptoriță.

A început prin a studia sculptura în atelierul lui Louis Jacques Guigues, un fost elev al lui Rodin, la École des Beaux-Arts din Montpellier în 1920, apoi s-a mutat la Paris, unde visul ei a început să prindă contur când și-a găsit mentorul, în persoana lui Antoine Bourdelle, care acceptă să o primească în atelierul lui (1926-1929). După anii de pregătire, Germaine Richier și-a deschis propriul atelier în cartierul Montparnasse în 1930.

Primele ei lucrări i-au adus rapid notorietatea și au atras studenți. În 1939, anul declarării Războiului, ea s-a mutat în Elveția. În acești ani s-a îndepărtat de tradiția iluzionistă și creaţia ei a devenit mai singulară. După ce a expus la Basel, Berna și apoi Zurich, artista s-a întors în atelierul ei din Paris în 1946. Şi-a reluat activitatea de profesoară și a continuat să-și creeze figurile hibride.

Astăzi, cota de piaţă a lui Germaine Richier este mai mare decât cea a celui care i-a fost profesor. Émile Antoine Bourdelle (1861-1929), care a fost considerat cel mai mare artist francez în viață al timpului său după moartea lui Rodin, a atins un vârf de 1,4 milioane de dolari la licitație (Héraclès Archer, 1909), când cea mai bună vânzare la licitație a unei opere de Richier a primit dublul acestui preț: 3,6 milioane de dolari pentru „La tauromachie” (1953).

În ceea ce priveşte comparaţia dintre preţurile operelor lui Germaine Richier cu cele ale profesorului ei Antoine Bourdelle în licitații, rezultă o dinamică mult mai interesantă pentru Germaine Richier.

O operă generoasă și singulară

Richier a lucrat după modele adevărate. Portretele și nudurile i-au adus recunoașterea și i-au asigurat primele succese. La începutul Războiului, ea și-a făcut noi imagini ale figurii umane, hibridizate cu forme animale și vegetale. Sculptura se hrănește cu fascinația sa pentru cei vii, rădăcina copacului, membrele insectelor. Ea unește regate, inventează creaturi cu membre lungi, creează o lume ciudată, lucrând masa sculpturii din interior. Artista sfărâma, săpa, rupea forma creaturilor sale, conferea materie unei forme organice, aducea variații și aspecte vii și schimbătoare. Artista, care iubea viața, căuta expresivitatea suprafețelor, voia să dea impresia că sculpturile sale se vor mișca.

„Iubesc viața, iubesc ceea ce se mișcă, nu încerc să reproduc o mișcare. Mai degrabă încerc să te fac să te gândești la asta. Statuile mele trebuie să dea impresia că sunt nemișcate și că se vor mișca în același timp”, spunea Germaine Richier.

În 1945, ea a legat – concret și simbolic – umanul de forțele naturii printr-un imaginar pătruns de mituri arhaice, hrănit de legende. Există o parte magică fundamentală, fără precedent, în sculptura lui Richier.

Fascinată de materiale, forme, calitatea suprafeței, obiecte colecționate, a experimentat, a lucrat cu lut, ipsos, bronz, apoi plumb din 1952, în care a inserat bucăți de sticlă colorată, pentru a anima din ce în ce mai mult sculpturile și a conferi bucurie creațiilor sale. Această înclinație pentru experimentare în fața oricărei concepții clasice despre sculptură i-a adus admirația marilor artiști ai timpului său, printre care Pablo Picasso și Max Ernst. Chiar și astăzi, unii comentatori o definesc drept „femeia Giacometti”, un mod de a sublinia originalitatea operei ei, comparând-o cu cel mai faimos și bine cotat sculptor din istorie pe piaţa de artă, singurul ale cărui trei lucrări au depășit 100 de milioane de dolari la licitație.

Recunoașterea și premiile

Accesul la recunoaștere a fost întotdeauna o cale mai dificilă pentru femeile artist decât pentru bărbați, mai ales când vine vorba despre sculptoriţe decât de pictori, dar Germaine Richier pare să fie o excepție, în ciuda unei scurte cariere artistice (între 1933 și 1957). Admirată de marii artiști ai timpului ei, ea a beneficiat de-a lungul vieții de numeroase expoziții (în special instituționale), care au avut o rezonanță asemănătoare cu cele ale altor sculptori bărbați ai timpului ei.

În 1936, prima ei expoziție personală, la galeria pariziană a lui Max Kaganovitch, a fost foarte apreciată de artiștii și scriitorii epocii. În anul următor, a primit Medalia de Onoare pentru Méditerranée la Expoziția Universală de la Paris, apoi a participat la Expoziția Internațională de la New York în 1939. În 1948, galeria Maeght a organizat o expoziție importantă pentru ea la Paris și i-a dedicat un număr al revistei Derrière le miroir.

În anii 1950, opera ei a fost prezentată în străinătate: „L’Orage” (1947-1948) a fost expusă la Bienala de la Veneția în 1950, apoi a câștigat premiul I pentru Sculptură la prima Bienală din São Paulo, în 1951. A mai participat la Bienala de la Veneția în 1952 și la cea de la São Paulo în 1953. Deja, opera singulară a lui Richier a câștigat o mare recunoaștere pe scena internațională.

Prima ei retrospectivă la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris a fost organizată în 1956. A fost prima sculptoriţă care a fost expusă acolo. MoMA i-a expus opera de mai multe ori în anii 1950: în 1955, în cadrul expoziției „The New Decade: 22 European Painters and Sculptors”, apoi în 1959, la scurt timp după moartea sa în expoziția „New Images of Man”, unde sculpturile sale au stat alături de cele ale lui Giacometti, precum și picturile lui Dubuffet, Pollock și Bacon. MoMA a inclus lucrări ale lui Richier în aproximativ zece expoziții.

Într-o perioadă în care jucătorii de pe piața de artă și instituțiile culturale caută să umple golurile dintre artiștii bărbați și femei, Germaine Richier beneficiază de un expunere binemeritată. Toate lucrările sale evaluate la peste 1 milion de dolari (sunt zece în licitație) au fost vândute în ultimul deceniu. Cea mai mare rată de vânzări a fost înregistrată anul trecut, cu un remarcabil 97,6% din loturile vândute la licitație.

Expoziția de la Centre Pompidou e deschisă până pe 12 iunie. Apoi, va ajunge la Montpellier, la Muzeul Fabre, din 12 iulie până pe 5 noiembrie 2023.

Foto credit: Germaine Richier în atelierul ei în spatele sculpturii „L’Ouragane”, Paris