Femei în artă – Soledad Sevilla și „abstracția rațională”
Soledad Sevilla a dezvoltat, de-a lungul carierei, un limbaj riguros bazat pe puritatea liniei și a culorii și pe construcția de forme înrădăcinate în module geometrice.
Născută în Valencia, în 1944, a studiat artele plastice la Universitat de Barcelona și a participat la seminarul privind generarea automată a formelor plastice la Universidad Complutense de Madrid. În anii ’60, în timp ce mulți dintre colegii ei experimentau cu turnări și picături neregulate de vopsea, Sevilla folosea computere pentru a-și produce arta. Mai târziu, a apucat o direcție analogică, deși a continuat să se bazeze pe seturi de reguli, rezultând ceea ce ea a numit „abstracție rațională”. Ulterior, lucrările ei au fost definite de geometrie și lumină.
În anii ’80, a câștigat o bursă pentru a studia la Universitatea Harvard din Boston. În aceeași perioadă a început să încorporeze instalații spațiale și intervenții în pictura sa, care folosea dispozitivul formal al grilei ca bază. Spre sfârșitul anilor ’90, grila a dispărut din pictura ei, dar o anumită idee de geometrie și spațiu a fost păstrată prin trimiteri la lumea organică a vieții vegetale. Lumina este un element central în instalațiile artistei care prezintă adesea o geometrie de bază.
Lucrând în general în serii, precum „Las meninas” – ce poate fi privită ca o reinterpretate a operei lui Diego Velázquez -, ea investighează formele de reprezentare a imaterialității și modul în care lumina, sunetul și mirosul pot crea o atmosferă și cum să o capteze.
De-a lungul carierei, a primit mai multe premii importante, precum Premiul Național pentru Arte Vizuale, în 1993, Medalia de Aur pentru Merit în Artă Plastică, în 2007, Premiul Arte y Mecenazgo, în 2014, și Premiul Velázquez pentru Arte Vizuale, în 2020, care i-a apreciat contribuția la cultura ibero-americană ca „pionieră în experimentarea cu limbaje”.
Expoziții și colecții
Soledad Sevilla a expus prima dată solo la Galeria Soledad Lorenzo din Madrid, în 1998. Printre altele, a prezentat lucrări în situri istorice precum Castelul Vélez Blanco din Almeria și curți din Alhambra și a făcut și cercetări formale asupra picturilor și autorilor emblematici din istoria artei, precum Velázquez și Rubens.
A avut expoziții retrospective la Centro José Guerrero, Granada (2015); Galeria Marlborough, Barcelona (2017); Centro de Arte Tomás y Valiente, Fuenlabrada (2018); și Centro Cultual Bancaja, Valencia (2019). Lucrările ei sunt incluse în colecții precum Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía și Fundación Juan March din Madrid, Museo de Bellas Artes din Bilbao, Artium din Vitoria-Gasteiz și MACBA din Barcelona, printre altele.
În prezent, „Soledad Sevilla: Ritmos, tramas, variables” de la Museo Reina Sofía din Madrid este o retrospectivă amplă a creației pictoriței spaniole.
Cel mai recent când Soledad Sevilla a expus la Reina Sofía, în 2012, ea a acoperit pereții de sticlă ai Palacio de Cristal cu panouri de policarbonat, modificând acest spațiu celebru, făcându-l să pară albastru. După mai bine de un deceniu, revine pentru o prezentare mai generală. Alături de o selecție de mai mult de 100 de lucrări abstract raționale, Sevilla prezintă în premieră o nouă instalație realizată din fir de bumbac. Expoziția recent vernisată e deschisă până la 10 martie 2025.
Fotografie principală: „Número 1”, Soledad Sevilla, 1995; credit: Colecția BBVA