Fotografie de familie sau arta vacanței, de Fernand Léger

Compoziția grandioasă intitulată „Les Loisirs – Hommage à Louis David” (1948-1949) de Fernand Léger este un omagiu adus de pictor atât concediilor plătite ale Frontului Popular, cât și pictorului Jacques-Louis David.

Sub un cer de un albastru intens, șase personaje – două cupluri și doi copii – privesc spre spectator. Spre deosebire de bărbații îmbrăcați în costume elegante, femeile poartă ținute lejere: una dintre ele are o rochie scurtă în dungi, cealaltă o salopetă. Bicicletele, buchetele de flori și porumbeii completează această compoziție grandioasă, care evocă instantaneu veselia și libertatea. Formele colorate și stilizate sunt conturate cu negru: se recunoaște aici „mâna” lui Fernand Léger (1881-1955), care a pictat acest elogiu al timpului liber popular între 1948 și 1949.

În 1936, Frontul Popular a promulgat legea privind concediile plătite. Fernand Léger sărbătorește aici această realizare socială, care permite tuturor lucrătorilor să plece în vacanță.

Fiul unui crescător de vite originar din Normandia, el a fost întotdeauna apropiat de idealurile de stânga. În anii 1930, s-a implicat în proiecte artistice susținute de Frontul Popular, dovadă fiind „Le Transport des forces”, o frescă de mari dimensiuni realizată pentru Palais de la Découverte cu ocazia Expoziției Universale din 1937. Când a pictat „Les Loisirs”, artistul era membru al Partidului Comunist de aproape trei ani. Până la moartea sa, el va fi animat de dorința de a concilia avangarda și arta populară.

Un omagiu adus lui Jacques-Louis David

Anul 1948 marchează bicentenarul nașterii lui Jacques-Louis David (1748-1825), căruia Fernand Léger îi aduce aici un omagiu explicit: întinsă la picioarele celorlalte personaje, tânăra femeie îmbrăcată într-o salopetă portocalie ține în mână o foaie pe care se poate citi „Omagiu adus lui Louis David”. Poza ei este o referință directă la celebra pânză „Moartea lui Marat” (1793). La prima vedere, un astfel de omagiu din partea unei figuri avangardiste poate părea surprinzător. Léger nu și-a ascuns însă niciodată admirația pentru marele maestru al clasicismului: „L-am iubit pe David pentru că este anti-impresionist. […] Îl simt pe David, mai ales când pictează portrete, mult mai aproape de mine decât Michelangelo. Îmi place austeritatea din opera lui David și din cea a lui Ingres. Asta era calea lui și m-a impresionat imediat…”.

Un pasionat de ciclism

Pe pânză apar două biciclete. Trebuie spus că Fernand Léger a cultivat în pictura sa, mai ales între anii 1940 și 1950, o anumită obsesie pentru ciclism: „La Grande Julie” (1945), „Les Quatre cyclists” (1943–1948) sau „Les deux cyclistes, la mère et l’enfant” (1951) sunt tot atâtea pânze dedicate acestui hobby popular prin excelență. După ce, timp de mulți ani, a văzut în relația dintre om și mașină un model de emancipare, acum și-a pus toate speranțele în modesta bicicletă. Așezată astfel pe o ramură de copac, una dintre biciclete se transformă aici într-o formă ultra grafică, care pare să unduiască pe pânză.

Artificii colorate

Pe pânză, Fernand Léger lasă loc unui adevărat foc de artificii de culori, cu albastru, galben, roșu, portocaliu, verde, roz. Pentru artist, ecuația este simplă: culoarea este o „necesitate vitală”. Indisociabilă de opera sa, ea este cu atât mai mult după întoarcerea sa din New York, unde pictorul s-a exilat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: „În 1942, când eram la New York, am fost impresionat de proiectoarele publicitare de pe Broadway care luminau strada. Ești acolo, vorbești cu cineva și, dintr-o dată, acesta devine albastru. Apoi culoarea dispare, apare alta și devine roșu, galben. Această culoare, culoarea proiectorului, este liberă: se află în spațiu. Am vrut să fac același lucru în picturile mele”.

Personaje impasibile

Deși par senine, personajele pictate de artist rămân totuși relativ impasibile. Nicio emoție nu transpare pe chipul lor, care este tratat ca orice alt element al decorului. Aceasta este, din nou, una dintre caracteristicile operei lui Fernand Léger, care elibera figura umană de orice sentiment și psihologie. O modalitate de a permite fiecăruia să se identifice cu aceștia, artistul apărând neîncetat o artă accesibilă tuturor.

Foto credit: Centre Pompidou