Galeria londoneză Saatchi, criticată pentru legături cu doi colecționari ruși, a anulat o expoziție cu artă ucraineană
Galeria londoneză Saatchi a anulat un eveniment caritabil cu artă ucraineană, după ce a fost criticată vehement în mediul online pentru legăturile cu bancherul și colecționarul rus Igor Tsukanov și consultantul rus Marat Guelman.
Expoziția „The Ukrainian Way” urma să fie deschisă pe 3 septembrie și includea 100 de artiști ucraineni. În același timp, trebuia să aibă loc o licitație de lucrări de artă și de NFT-uri, iar toate veniturile erau cedate organizațiilor care susțin arta și cultura ucrainene, inclusiv Art for Victory Fund și Ukrainian Emergency Art Fund, potrivit unui comunicat citat de artnewspaper.com.
M17 Contemporary Art Center din Kiev era listat drept partener al evenimentului.
În urmă cu o săptămână, artiștii ucraineni au scris pe rețelele de socializare că galeria nu a obținut consimțământul pentru ca lucrările lor să fie incluse în expoziție.
Odată ce mai multe părți-cheie în eveniment și-au retras sprijinul, în urma afirmațiilor făcute de artiști, galeria a decis să anuleze expoziția ce urma să dureze zece zile.
Saatchi, în rol de gazdă a expoziției
Saatchi a precizat că va colabora cu Institutul Ucrainean, organizație nonprofit dedicată promovării culturii ucrainene, pentru a găsi moduri de a expune artiști ucraineni, pentru a atrage atenția asupra situației de neacceptat din Ucraina și pentru a genera fonduri pentru a sprijini cultura ucraineană.
Institutul Ucrainean ceruse boicotarea colaborărilor culturale cu organizații afiliate Rusiei, după ce Ucraina a fost invadată pe 24 februarie.
Lucrările de artă ucraineană care făceau obiectul expoziției aparțineau colecțiilor Tsukanov și Guelman, care au lucrat împreună anterior pentru expoziția „Art Riot: Post-Soviet Actionism”, la galeria Saatchi.
Un parteneriat între Tsukanov Family Foundation, cu sediul la Londra, și galerie a fost anunțat în 2013. Soția lui Tsukanov, Natasha, a fost consilier al lui Igor Sechin, șeful companiei petroliere Rosneft, gestionate de stat, și apropiat al președintelui Vladimir Putin. Cuplului nu i-au fost aplicate sancțiuni în Occident.
Guelman, veteran al scenei artistice din Moscova, s-a mutat în Muntenegru în 2014, după ce a fost criticat de facțiunile liberale și conservatoare ruse. La începutul anilor 2000, a lucrat în Ucraina ca strateg politic în campanii electorale ce aveau legătură cu Kremlinul.