„Narratives of the (un)real” deschide sezonul la AnnArt

Claudiu Ciobanu, Celina Günter, Ana Ionescu, Raluca Pavelescu, Oana Maria Pop, George Semeniuc și Constantin Vulturar sunt reuniți în expoziția „Narratives of the (un)real”, vernisată la AnnArt Gallery în 15 septembrie.

Curatoriată de Norbert Filep, expoziția deschisă până la 17 octombrie cuprinde lucrări de pictură, desen, colaj și sculptură.

Poate fi vizitată de marți până vineri, între orele 13:00 și 19:00, și sâmbăta, de la 11:00 la 16:00.

Statement curatorial

Aproape de fiecare dată, certitudinea unei realități proxime se destabilizează sub unghiul multiplu al posibilelor perspective. Însăși natura, cel puțin în stadiul în care este ea înțeleasă de lupa obiectivă a științelor, este definită prin structuri fundamental antagonice, cu rădăcini complexe ce se ramifică atât în fizica cuantică, cât și în fizica generală. Această natură duală, unde probabilitatea concurează cu determinismul și previzibilul, transcende logica unei definiri fixe și concludente a realității și transformă esența acesteia într-un amestec de noțiuni contradictorii, reale sau ireale, care se potențează reciproc sub forma unui perpetuum-mobile universal.

Natura acestei expoziții operează similar. Însă, spre deosebire de observațiile științifice amintite anterior, jocul antinomic se construiește eteroclit. Formațiunile ușor recognoscibile ale figurii umane domină peisajul alb al galeriei. Spațiul cognitiv reflectă narațiuni variate în care figura îmblânzește mediile generatoare de conținut. Transformarea acestor narațiuni contravine confortului în care figura devine reflexie a unei realități fotografice, ceea ce determină migrația spre o populare a spațiului bidimensional prin impuritățile specifice picturii, desenului, gravurii și colajului fotografic.

Peisajul montan desaturat constituie terenul prielnic unde figura operează magic, amplificând ambiguitatea acestor spații împădurite în care Constantin Vulturar fixează în planeitatea picturală anecdote ale unei hoinăreli constante. Neliniștea, transpusă prin relaționarea unor acțiuni de spirit aventurier cu infuzii de elemente bizare, caracterizate adesea de sisteme arhitecturale nepopulate și păduri pustiite de fenomene paranormale, acționează ca un stimul psihologic ascuns sub straturile materiei picturale.

Contrastiv, pictura lui Claudiu Ciobanu subliniază natura duală a luminii prin transparență. Pe de o parte, lumina radiază prin incandescența figurilor sticloase, evocând astfel prezența unui flux spiritual care inundă retina privitorului. Pe de altă parte, peisajul, adesea întâlnit în pictura lui Ciobanu, devine element distorsionat datorită interacțiunii dintre acest flux luminos și silueta sticloasă a personajelor incandescente.

Cu structuri morfologice ușor alterate, autoportretele lui George Semeniuc funcționează drept o analiză a stadiilor de auto-figurație. Astfel, caracterul asimetric contribuie mai degrabă la analiza unor stări de natură psihologică zgâriate în special de aspectul migdaliform al ochilor, prin care arabescul liniei de peniță (sau liner, în jargonul contemporan) amplifică o posibilă cartografiere emoțională.

Linia devine element performativ în gravurile artistei Raluca Pavelescu, transformând imobilitatea tirajului clasic în animații cadru-cu-cadru. Dinamica și efervescența unui desen spontan construiesc acțiuni în care figura umană este depersonalizată, anonimizată într-un vârtej social continuu, amplificat de negrul tăciunos al cernelii tipografice.

Cărbunele, ca derivat nobil al tăciunelui, cizelat pentru gesturi fine, joacă un rol crucial în laboratorul artistic al Celinei Günter. Aici arabescul se pierde în moliciunea naturală a lemnului carbonizat, transformând conturul precis în pete cu intensități variate, unde intimitatea personajelor, țintită de rotunjimea vârfului de cărbune, se coagulează în jurul unui interior schițat obsesiv prin fluiditatea acestui material efemer.

În practica Oanei Maria Pop, figura devine unealtă pentru abstractizare. Însă, chiar dacă tehnica colajului fotografic reconfigurează logica inițială a figurii umane, abstractizarea totală nu are niciodată loc, lăsând vizibile fragmente subtile ale corpului uman — resturi de real care refuză să dispară complet în ficțiunea imaginii. Noua imagine formată explorează joncțiuni tensionate în care mutilarea prin colaj invocă traume și agresiuni asupra corpului feminin, recompunând trupul într-o narațiune suspendată între real și ireal.

Sculpturile Anei Ionescu reconfigurează traseul expozițional în abstracție pură. Dar, dincolo de acest statut formal de factură minimalistă, obiectele relaționează subtil cu fragilitatea corpului uman, unde absența oricărei figurări explicite amplifică prezența resimțită a trupului absent. Vârfurile ascuțite ale elementelor metalice transformă spațiul proxim al privitorului într-un teritoriu de alertă ridicată, redefinind contactul dintre duritatea metalului și moliciunea pielii într-o experiență aichmofobică.