Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Ghidul culorilor complementare în pictură – Care sunt, ce sunt şi cum le foloseşti 
roata culorilor

Ghidul culorilor complementare în pictură – Care sunt, ce sunt şi cum le foloseşti 

Culori complementare – un subiect deopotrivă interesant şi important pentru a înțelege și stăpâni culoarea. Cunoscând concepul, vei putea să obţii rezultatele dorite în lucrările pe care le execuţi sau vei putea să interpretezi cu o mai mare ușurință operele de artă.

Cuprins

Roata culorilor

Ce sunt culorile complementare?

Care sunt culorile complementare?

Culorile complementare în picturi celebre

„Noaptea înstelată”, Vincent van Gogh

„Domnişoarele din d’Avignon”, Pablo Picasso

Răpirea fiicelor lui Leucip, Peter Paul Rubens

Roata culorilor

Pentru a defini culorile complementare, intrăm în teoria culorilor pentru a vedea cum sunt compuse. Roata culorilor (sau cercul cromatic) reprezintă vizual culorile aranjate în funcție de relația cromatică dintre ele.

Pe roata culorilor se găsesc:

  • Culorile primare: acelea care nu pot fi obținute prin amestecarea altor culori. Roșu, galben și albastru sunt culori primare, fiind baza obţinerii celorlalte culori. Prin amestecarea acestora se pot obține peste 16 milioane de culori;
  • Culori secundare: se obțin prin combinarea culorilor primare, în proporţii egale. Verde, portocaliu și violet sunt culori secundare:
  • verdele este o culoare secundară obținută prin amestecul de albastru și galben;
  • pentru a se obține portocaliul se amestecă culorile primare, roșu și galben;
  • pentru a se obține violetul, se amesteca albastru cu roșu.
  • Culori terțiare: obţinute prin amestecarea unei culori primare cu o culoare secundară adiacentă (situată într-o poziție apropiată de aceasta pe roata culorilor). De exemplu, verde albăstrui sau roșu.

Înţelegând aceste informaţii de bază, se pot identifica mai simplu culorile complementare.

Ce sunt culorile complementare?

Culorile complementare sunt acelea opuse una alteia pe roata culorilor. Aşezate una lângă alta în picturi, culorile complementare echilibrează cromatica operei. Atunci când sunt folosite generează contrast, deoarece se intensifică reciproc. Datorită contrastului generat se pot evidenția anumite zone ale unui tablou, pentru a le accentua importanță.

Citându-l pe Johannes Itten, „cercul cromatic se extinde și formează o stea, astfel încât culorile complementare să fie așezate față în față. Pe măsură ce se apropie de centru, ele se deschid spre alb, în timp ce la extreme se întunecă spre negru”.

Care sunt culorile complementare?

Privind o roată a culorilor se poate observa că opusul galbenului este violet. Același lucru este valabil și pentru alte culori. Opusul sau culoarea complementară albastrului este oranj, iar opusul roșului este verde. Orice pereche de culori complementare conține primarele complete.

Perechile de culori complementare sunt:

  • roşu – verde
  • galben – violet
  • albastru – oranj

Culorile complementare în picturi celebre 

Culorile complementare au un rol esențial în arta picturii, fiind utilizate de marii maeștri pentru a crea contraste puternice și a evidenția anumite elemente ale compoziției. Aceste culori, care se află la poli opuși pe roata culorilor, nu doar că se completează reciproc, dar contribuie și la echilibrarea cromatică a tablourilor.

„Noaptea înstelată”, Vincent van Gogh

„Noaptea înstelată” a lui Vincent van Gogh este una dintre acele picturi care a captivat pasionații de artă – mai multe informații despre lucrare sunt redate pe curatorial, locul preferat de iubitorii de artă bine informați.

Paleta sa de culori fermecătoare și vii este unul dintre motivele popularității sale. În viziunea lui van Gogh, culorile evocau emoții și le folosea pentru a-și transmite sentimentele și ideile. Van Gogh a folosit culori complementare pentru a crea un contrast vizual care intensifică efectul general al picturii.

van gogh, moma, starry night, noapte instelata

Noaptea înstelată

Deși albastrul domină „Noaptea înstelată”, Vincent van Gogh a folosit și alte culori pentru pictura sa. Galbenul este una dintre culorile cele mai vizibile în lucrare, fiind prezent în stele, semilună și în vârtejurile cerului. Această utilizare a galbenului creează un contrast între cerul luminos și peisajul întunecat de dedesubt. De asemenea, nuanțele de verde și maro ilustrează chiparosul și satul din partea inferioară a tabloului. Verdele copacului contrastează cu albastrul și galbenul cerului, în timp ce maro-ul satului oferă stabilitate compoziției, îndreptând privirea privitorului în jos. Calitatea moale, de vis, a lucrării este dată de nota de roz și violet în stele și în vârtejul cerului.

„Domnişoarele din d’Avignon”, Pablo Picasso

Încă din Renaștere, în pictură, volumul era obținut, indiferent de sistemul de perspectivă folosit, prin utilizarea clar-obscurului, obținându-se prin această metodă zone de umbră și lumină. În secolul al XVIII-lea, odată cu crearea cercului cromatic conceput de Goethe în Teoria culorilor”, culorile complementare au fost utilizate pentru a obține valori mai întunecate ale culorii pure.

domnisoarele din d'avignon

Domnișoarele din d’Avignon

Această tehnică bazată pe roata culorilor, presupune o analiză a culorii care este cea mai apropiată de o nuanță pură. Apoi, se caută culoarea care se află exact pe partea opusă a cercului – culoarea complementară. Dacă se amestecă o picătură din această culoare complementară cu culoarea pură, rezultatul va fi o nuanță mai închisă. Deși este o abordare utilă, deoarece conferă impresia de volum, această metodă a stârnit controverse printre pictorii de la începutul secolului XX, care o denumeau „murdărirea culorii”.

Picasso a fost preocupat de această idee și, studiind sculptură din arta africană, a observat cum artiștii indigeni abordau modul de obținere a volumului prin proiecții și direcții liniare menite să sugereze relieful. Cu ajutorul acestor resurse a creat „Les demoiselles d’Avignon”, prezentă azi în topurile cu picturi faimoase ale tuturor timpurilor și considerată prima încercare cubistă de a da pânzei o a treia dimensiune, fără utilizarea culorilor murdare și cu o clară influență africană. În acest fel, el a creat o nouă lume a expresiei, total diferită de viziunea clasică, care este admirată și astăzi.

„Răpirea fiicelor lui Leucip”, Peter Paul Rubens

În această lucrare vibrantă, tensiunea caracteristică a compoziției emană o energie intensă, care pare să depășească limitele cadrului geometric, fiind amplificată de trăsăturile energice ale tușelor și de paleta de culori strălucitoare. Întregul tablou se corelează cu o temă inspirată din mitologia greacă, care relatează cum gemenii Castor și Polux au răpit două dintre fiicele lui Leucip, având intenția de a se căsători cu ele.

rapirea fiicelor lui leucip

Răpirea fiicelor lui Leucip

Rubens îmbogățește paleta sa de culori prin utilizarea contrastelor complementare: nuanțele de roșu carmin și vermillon ale mantiei se armonizează cu verdele peisajului, iar galbenul aurit al drapajului din prim-plan contrabalansează albastrul cerului.

În final, trebuie spus că la modul general, culorile complementare au un rol esențial în arta vizuală, oferind nu doar un contrast captivant, ci și o profunzime emoțională și dinamică compozițiilor. Prin utilizarea inteligentă a acestor culori opuse pe cercul cromatic, artiștii pot crea efecte vizuale puternice, care atrag atenția și generează interes. Această tehnică nu doar că îmbunătățește estetica lucrărilor, dar și influențează modul în care se percep și interpretează mesajele.