Ilustrații și tapiserii-reflector, la Galeria 15 Design
Expoziția „Hărți mentale iluzorii” va fi vernisată pe 13 aprilie, de la ora 18:00, la Galeria 15 Design din Bucuresti (strada Lipscani 63).
Evenimentul se concentrează în jurul hărților mentale care, într-o primă fază, iau forma unor ilustrații în tuș însoțite de versuri – elemente des întâlnite în metoda de lucru folosită de Emilian Pospaii, absolvent al departamentului de Design al UNARTE.
Ilustrațiile sunt completate de o serie de tapiserii-reflector, lucrări realizate din in, mătase și lână – toate cuprinse într-o schiță consistentă, sinergică.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 6 mai 2023.