Incredibila „farsă” cu o Venus descoperită într-un câmp de napi
Un fermier a descoperit întâmplător în câmpul său, lângă Saint-Étienne, o statuie antică a lui Venus din marmură de Carrara. Se întâmpla în primăvara anului 1937. Autentificată de o serie de experți și devenită vedeta presei, „Venus din Brizet” este clasificată monument istoric. Până când un sculptor din Saint-Étienne a pretins că este autorul acesteia.
La 28 aprilie 1937, Jean Gonon, un modest agricultor din regiunea Loarei, lucre în localitatea Brizet, un deal situat la est de satul Étrat, în comuna Saint-Just-sur-Loire. Țăranul își ara liniștit câmpul de napi pentru a pregăti pământul pentru semănatul de primăvară, atunci când plugul său, tras de boi, a lovit un obstacol. Intrigat, acesta a început să sape. El a descoperit o sculptură din marmură albă, înaltă de 86 de centimetri, reprezentând o femeie cu sânii goi. În ciuda greutății sale considerabile de 87 de kilograme, Jean Gonon reușește să-și transporte descoperirea acasă, unde vecinii sunt invitați să o admire. Supranumită „Venus din Brizet”, sculptura părea distrusă: vârful nasului îi era rupt, iar partea inferioară a picioarelor, mâna dreaptă și brațul stâng îi erau amputate. Avea o bucată de pânză drapată în jurul taliei, în stilul Venus din Milo. Câteva bucle scăpate din cocul său roman se unduiau pe ceafă și pe umeri, amintind puțin de cariatidele din Erechtheion, situate pe Acropola din Atena, la nord de Parthenon.
Locuitorii au concluzionat că este cu siguranţă o sculptură antică. Probabil adusă în Galia cu secole în urmă de ocupanții romani, cu scopul de a decora vreo vilă. Nu se ştia facă este greacă sau romană, şi nici din ce perioadă datează. Pentru a afla adevărul, fermierul îl contactează pe arheologul amator Jean Renaud. Acesta este membru al Diana de Montbrison, o societate științifică locală, prezidată la acea vreme de istoricul de artă Noël Thiollier, conservator de antichități și obiecte de artă al Departamentului Loarei. Această asociație de erudiți a trimis rapid fotografii unor specialiști renumiți pentru a le cere părerea.
Experții contactați, printre care helenistul Mario Meunier, fost secretar al lui Auguste Rodin, Adrien Blanchet, membru al Academiei de Inscripții și Bune-Litere, și arheologul grec Alexandros Philadelpheus, director al Muzeului Național de Arheologie din Atena, au dat verdictul: această Venus în stil neoclasic este o copie romană a unei Afrodite grecești și datează de la sfârșitul secolului al II-lea. Revista L’Illustration, în numărul său din 19 iunie 1937, o asociază în mod senzaționalist cu celebrul sculptor antic Phidias (490-430 î.Hr.).
Descoperirea este rapid anunţată în toată țara, apoi în întreaga lume, inclusiv în cinematografele străine sub formă de știri filmate.
Devenită celebră, Venus de Brizet atrage numeroși curioși în locuinţa fermierului, care le cere o taxă de trei franci pentru a o vedea în bucătăria sa. Succesul statuii Venus este atât de mare încât ajunge să atragă atenția președintelui Republicii, Albert Lebrun, care, după ce a numit o comisie de experți, o declară monument istoric prin decretul din 13 mai 1938. Lui Gonon i se oferă câteva mii de franci în schimbul operei. Acesta refuză, convins că poate obține mai mult.
Dar în noiembrie 1938, visurile fermierului s-au spulberat când a citit o ştire publicată în revista Reflets: Venus a sa nu are nimic antic. Opera era chiar foarte recentă: a fost sculptată în 1936 de un tânăr artist local de origine italiană, Francesco Cremonese (1907-2002), cunoscut sub numele francez de Crémonèse. „Nu este Phidias, sunt eu, și pot dovedi asta!”, a proclamat acest locuitor din Saint-Étienne, care a dezvăluit cu mândrie înșelăciunea sa în presă.
Născut în Spresiano, lângă Veneția, acesta a ajusn cu familia în 1925, ca urmare a crizei economice şi a ascensiunii fascismului, în Franţa, la Villars. La vârsta de 17 ani, Francesco Crémonèse urmează cursuri serale și duminicale la Școala de Arte Frumoase din Saint-Étienne (unde este elevul sculptorului Alfred Rochette din Saint-Étienne și obține mai multe premii) între 1926 și 1930, apoi la școala din Place des Vosges din Paris, între 1930 și 1931 – perioadă în care vizitează regulat Luvrul.
În 1931, este chemat de urgență în regiune pentru a realiza monumentul dedicat eroilor căzuți la Saint-Étienne, după desenele lui Alfred Rochette, deoarece acesta din urmă, grav bolnav (va deceda la șase luni după inaugurare), nu mai poate sculpta. Odată această misiune îndeplinită, artistul a vrut să arate că nu era doar un bun executant, ci un „adevărat sculptor”. Concepe stratagema lui Venus, pe care o vede ca pe calul său troian.
După ce și-a cheltuit toate economiile pe un bloc de marmură de Carrara importat cu mari cheltuieli din Toscana, artistul în vârstă de 29 de ani a petrecut doi ani și jumătate sculptând-o pe Venus.
Venus a sa este o operă originală, inspirată din stilul sculptorilor greci Phidias și Policlet. Pornind de la un model din ipsos pentru care a angajat o tânără de origine ceho-poloneză, Anna Strudinka, care lucra într-un club de noapte, artistul a lucrat cu atenție la curbe și contracurbe și a petrecut ore întregi lustruind sculptura la lumina unui bec. Pentru a-i da aspectul unui vestigiu autentic, i-a spart nasul, mâna dreaptă (care ținea un măr) și brațul stâng. Apoi, împreună cu tatăl și fratele său Roger, în seara zilei de 9 octombrie 1936, a plecat să o îngroape în secret. Într-un interviu publicat în La Loire républicaine, Crémonèse a povestit totul în detaliu. Pentru a dovedi că el este într-adevăr autorul statuii Venus, Francesco Crémonèse a furnizat ziarului fotografii cu el în timp ce o sculpta și a prezentat părțile lipsă ale statuii. În decembrie 1938, el a arătat aceste părți de sculptură în prezența lui Thiollier și a lui Meley, conservatorul muzeului din Saint-Étienne. Bucăţile se potriveau perfect.
Un proces răsunător
Cremonese s-ar fi inspirat dintr-o „înșelătorie” similară a lui Michelangelo: potrivit mai multor surse, celebrul artist ar fi sculptat o statuie antică falsă, pe care ar fi îngropat-o și ar fi pretins că a găsit-o. Opera ar fi fost apoi autentificată de cunoscători, înainte ca artistul să dezvăluie brațul rupt al statuii, dovadă că el era adevăratul autor. Dar ideea i-ar fi venit lui Crémonèse pentru prima dată la Facultatea de Arte Frumoase din Saint-Étienne, unde, într-o zi, profesorul său de sculptură ar fi afirmat că niciun sculptor „din zilele noastre” nu era capabil să creeze o operă la fel de frumoasă ca Venus din Milo. La care elevul ar fi răspuns, provocând râsete: „Eu, peste câțiva ani, voi face la fel!”.
Dar povestea nu se oprește aici. Fermierul Gonon refuză să-i înapoieze sculptura. Artistul italian l-a dat în judecată, cerând statuia și 100.000 de franci din banii pe care i-a încasat expunând-o la el acasă.
În apărarea sa, avocatul lui Gonon va face tot posibilul pentru a semăna îndoieli în ceea ce priveşte paternitatea statuii. Avocatul susține că membrele rupte furnizate de Crémonèse nu constituie o dovadă formală că el este autorul. Îndoieli au fost lansate şi despre faptul că nu putea transporta și îngropa 80 de kilograme de marmură fără să fie văzut.
În cadrul acestui proces incredibil, Cremonese o cheamă să depună mărturie pe femeia care i-a pozat. Măsura gâtului ei corespundea, dar chipul ei era foarte diferit de cel al sculpturii. La 26 mai 1939, se pronunță verdictul: judecătorul nefiind sigur că italianul este autorul statuii, Gonon rămâne proprietarul ei. La 21 octombrie 1939, un decret declasifică totuși lucrarea, care își pierde titlul de monument istoric.
În timp ce a sperat să obțină faimă, șiretlicul său l-a transformat pe italian în oaia neagră a mediului artistic. Obligat să lucreze ca decorator pentru a-și câștiga existența, el a continuat să sculpteze, dar lucrările sale au fost expuse rar, cu excepția anului 1999, în Maison des avocats din Saint-Étienne. Decedat în 2002 în același oraș, la vârsta de 95 de ani, el a rămas mai mult în memoria colectivă pentru „gluma” sa decât pentru restul operei sale, pe care unul dintre cei trei copii ai săi, fiul său arhitect Emmanuel Crémonèse (născut în 1951), stabilit în comuna Villars, se străduiește să o reabiliteze în prezent.
Convins că tatăl său „va fi recunoscut într-o zi ca un mare artist al secolului XX”, Emmanuel Crémonèse explică că acesta a realizat până la moartea sa „o operă foarte importantă și foarte originală”. El lasă în urmă 177 de sculpturi – opere foarte frumoase și rafinate, în special nuduri, busturi și păsări, unele dintre ele amintind de Constantin Brâncuşi, dar și o Fecioară cu Pruncul din granit, amplasată deasupra pridvorului bisericii din Marclopt în 1975. La acestea se adaugă 430 de tablouri colorate în stil naiv, reprezentând adesea mame și copii.
Deși astăzi nu se știe unde se află originalul din marmură al statuii Venus (care se spune că se află încă în regiune), mai multe mulaje din ipsos ale statuii au fost realizate de sculptorul Jean-Baptiste Gaillard din Saint-Étienne pentru Diana de Montbrison, muzeul din Feurs și primăria din Saint-Just-Saint-Rambert.
