Incursiune completă în lumea stampelor japoneze din perioada Meiji, la Palatul Brukenthal
Expoziția „Călătorie în lumea stampelor din perioada Meiji” va fi vernisată la Palatul Brukenthal pe 21 februarie, cu prilejul zilei împăratului Japoniei.
Curator este dr. Alexandru Constantin Chituță. Expoziția este organizată de Muzeul Național Brukenthal, în colaborare cu Festivalul Național de Teatru de la Sibiu, Ambasada Japoniei în România și Colecția Ukiyo-E George Șerban.
Șerban deține o colecție cu sute de piese care au fost expuse în muzee din București, Sibiu, Iași, Brașov, Timișoara, Oradea și Bușteni și au adunat peste 400.000 de vizitatori. În mod gratuit, colecționarul a pus în piața expozițională din România mai mult de 6oo de stampe din perioada Edo, promovând arta japoneză. Aceste piese nu lipsesc din colecțiile marilor muzee ale lumii sau ale marilor colecționari.
Noua expoziție de la Muzeul Național Brukenthal, în cadrul proiectului Axele culturale Brukenthal – colecții private, aduce o premieră în sfera culturală națională și est-europeană: realizarea unei expoziții cu stampe din perioada Meiji care acoperă, în integralitate, teme precum împărat, teatru, Bijin-ga (femei frumoase) și peisaje.
În comparație cu alte expoziții realizate până în prezent cu stampe din perioada Meiji, axate pe o singură temă, de pildă Bijin-ga ori pe un artist, expoziția de la Sibiu se constituie într-o incursiune completă în lumea stampelor japoneze din perioada Meiji, susțin organizatorii.
Perioada Meiji, cunoscută și sub numele de Restaurația Meiji, a fost reprezentată de sfârșitul secolului al XIX-lea, când conducerea Japoniei a revenit unui împărat. Japonia sub împăratul Meiji a trecut de la statutul de societate feudală la cel de societate modernă, capitalistă. Modernizându-și guvernul pentru a concura de la egal la egal cu marile puteri internaționale, Japonia a adoptat o constituție imperială care garanta libertăți inimaginabile până atunci. Aceste libertăți, împreună cu importul de idei și tehnologii străine, au inversat secole de excludere și au încurajat noi forme de artă pentru acea epocă.