INTERVIU – Billy Gibney, în premieră la București: Memoria intimă a unui chip, în amestec de vopsea și rocă vulcanică

Artistul australian Billy Gibney participă cu lucrări în expoziția colectivă „In the Body Lies the Truth”, de la galeria IOMO, fiind prima dată când expune în Europa de Est. Prezentarea de aici este, pentru el, o ocazie importantă, reprezentând deschiderea pe o piață nouă a artei sale.

Billy Gibney (n. 1995, Melbourne) amestecă vopseaua cu rocă vulcanică, praf de marmură, ceară și sticlă zdrobită, lucrările ajungând să poarte urme ale procesului și ale memoriei. El este familiarizat cu cultura românească, ia fiind un element cu care rezonează practica lui – privirea asupra obiectelor și a moștenirilor ca reprezentări simbolice a ceea ce moștenim.

„In the Body Lies the Truth”, expoziție de grup curatoriată de Thom Oosterhof ce explorează limbajul involuntar al corpului, este deschisă până la 13 iunie în spațiul de la Combinatul Fondului Plastic.
Cu galeria, Gibney va participa anul acesta și la târgul CAN Ibiza, în perioada 25 – 28 iunie.

Cum ți-ai descrie practica artistică cuiva care îți vede lucrările prima dată?

Billy Gibney: Este într-o continuă evoluție, dar în acest moment mă interesează să realizez lucrări care să funcționeze ca niște înregistrări ale memoriei și identității.

Îmi pregătesc pânzele cu straturi groase de gesso și vopsea amestecată cu materiale precum rocă vulcanică, praf de marmură, ceară și sticlă zdrobită. Rezultatul este o suprafață conservată, asemănătoare pietrei, marcată de cicatrici, abraziuni și acumulări.

Ceea ce mă interesează este tensiunea dintre realismul contemporan și aceste suprafețe care par aproape fosilizate. Există un fel de contradicție acolo care mă atrage. Lucrările ajung să poarte aceste urme ale procesului și ale memoriei, un fel de povestire încorporată materialului însuși.

Ce teme revin în mod constant în arta ta?

Billy Gibney: Temele la care revin se referă la memorie, identitate și percepție, precum și la modul în care acestea se distorsionează și evoluează în timp.

În ce fel diferă expunerea lucrărilor tale în Europa de Est de cea din alte locuri?

Billy Gibney: Aceasta va fi prima mea expoziție în Europa de Est, așa că sunt nerăbdător să văd cum va fi primită. Am descoperit că expunerea lucrărilor în alte părți ale Europei este o experiență plină de satisfacții. Venind din Australia, există o anumită izolare geografică. Avem o scenă artistică foarte puternică și dinamică, dar poate părea oarecum izolată. În Europa, o expoziție într-o țară este adesea vizitată de oameni din multe alte țări, iar aceste conexiuni tind să se extindă: o expoziție poate duce la alta, o achiziție poate deschide ușa către următoarea și așa mai departe.

Ce ne poți spune despre lucrările pe care le prezinți la IOMO?

Billy Gibney: Când Thom Oosterhof mi-a trimis textul curatorial pentru „In the Body Lies the Truth”, mi s-a părut că se potrivește perfect cu ceea ce exploram deja în practica mea. Prezint două lucrări, ambele fiind portrete decupate strâns: „Vestige I” și „Vestige II”. Sunt fragmente ale unei persoane, decupate într-un mod care dezvăluie și ascunde în același timp. Textura rocii vulcanice se contopește cu pielea, rezultând o imagine foarte intimă a unui chip. În același timp, acestea sunt ascunse de umbră și de decupaj. Pentru mine, aceste lucrări sunt vestigii: amintiri îndepărtate ale cuiva pe care încerci să-l reconstitui din memorie, dar pe care nu-l poți reasambla vreodată complet.

Ce speri să simtă sau să se întrebe vizitatorii din România după ce îți vor vedea lucrările?

Billy Gibney: Încerc să evit să le spun altora ce să simtă sau ce întrebări să-și pună în legătură cu lucrările mele. Cred că unul dintre cele mai frumoase aspecte ale contemplării artei este faptul că o persoană va interpreta sau va vedea ceva complet diferit față de o altă persoană. Oamenii se vor baza pe propriile experiențe, cultură și istorie și vor reflecta aceste aspecte asupra lucrării. Tot ce aș sugera este să se apropie foarte mult de picturi, până în punctul în care imaginea se estompează și textura se revelează.

Ai descoperit ceva despre cultura românească sau istoria artei care să rezoneze cu practica ta artistică?

Billy Gibney: Mai am încă foarte multe de învățat despre România. Când aveam puțin peste 20 de ani, partenera mea de atunci era româncă și, prin intermediul ei, am avut norocul să mă familiarizez puțin cu cultura, bucătăria și istoria țării – deși, de fapt, abia am zgâriat suprafața.

Citeam textul unei expoziții despre povestea ancestrală a iei – bluza tradițională purtată ca amintire și protecție, transmisă din generație în generație. Acest lucru a rezonat cu unele idei pe care le-am explorat în practica mea: în special privirea asupra obiectelor și a moștenirilor ca reprezentări simbolice a ceea ce moștenim – trăsături de personalitate, amintiri, traume și așa mai departe.

Care crezi că sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă tinerii artiști în zilele noastre?

Billy Gibney: Este un subiect despre care am discutat mult cu alți artiști în ultima vreme. Peisajul artistic s-a schimbat fără îndoială în ultimii ani: colecționarii au devenit mai prudenți, am asistat la închiderea unor galerii importante. Nu există vreo îndoială că este o perioadă dificilă pentru artiști să se întrețină doar din activitatea lor artistică. Aproape toți artiștii pe care îi cunosc au o altă slujbă pentru a-și susține atât activitatea artistică, cât și viața de zi cu zi, dar mulți simt presiunea de a ascunde acest lucru pentru a părea mai profitabili din punct de vedere comercial. Rezultatul este că, din păcate, mulți artiști se simt singuri în experiențele lor, care sunt de fapt împărtășite de mulți alții. Trebuie să se discute mai mult despre faptul că a avea o altă slujbă nu este un eșec; dimpotrivă, poate crea stabilitatea și libertatea necesare pentru a fi mai experimental și mai sincer în practica ta artistică.

Cred că un aspect pozitiv este faptul că, pe măsură ce vom asista la o amplă redistribuire a averilor în perioada următoare, va apărea o nouă generație de colecționari, care s-ar putea îndepărta de operele de lux, de prim rang, în favoarea unui peisaj artistic mai accesibil și mai durabil, centrat pe artiști emergenți și pe opere de dimensiuni mai mici, din gama medie.

Rețelele de socializare și platformele digitale îi ajută sau pun presiune pe tinerii artiști?

Billy Gibney: Ambele. Sunt valoroase pentru conectarea artiștilor cu galeriștii, colecționarii și publicul din întreaga lume. Oferă acces la opera ta unor oameni care altfel nu ar fi avut ocazia să o descopere. În același timp, oamenii experimentează opera prin intermediul unui ecran, iar acest lucru vine cu propriile limitări. Multe detalii, precum scara și textura, se pot pierde.

De asemenea, poate exista o presiune de a părea excesiv de productiv online. Știu că mulți artiști, inclusiv eu, au simțit la un moment dat această presiune de a produce și de a posta lucrări pentru a rămâne vizibili. Cred că poate fi oarecum o capcană. În ultimii ani am încetinit intenționat ritmul, postând doar când am nevoie, de pe un computer. Simt că asta mi-a eliberat timp, a oprit comparațiile inutile cu alți artiști și mi-a permis să fiu mai prezent și mai experimental în practica mea.

Mai cred că natura algoritmilor nu este, în general, un lucru pozitiv. Aceasta poate duce la un fel de omogenizare, în care multe lucrări încep să semene foarte mult între ele, deoarece artiștii răspund la același tip de economie vizuală. Îmi dau seama că toate acestea sună puțin pesimist, îmi pare rău.

Cu siguranță nu aș fi avut cariera pe care o am astăzi fără rețelele de socializare, așa că ar trebui să recunosc și acest lucru.

Ce înseamnă pentru tine participarea la târgul de artă CAN Ibiza în această etapă a carierei tale?

Billy Gibney: Am expus anterior la UVNT Madrid înainte ca acesta să fuzioneze, așa că sunt foarte entuziasmat să particip la CAN Ibiza. Târgurile de artă sunt minunate deoarece permit unui număr mare de oameni să întâlnească lucrările fizic, în persoană. Atunci când atât de multă artă este experimentată prin intermediul ecranelor, există ceva deosebit de semnificativ în a aduna oamenii într-un spațiu comun dedicat în întregime vizionării și interacțiunii cu arta provenită de la galerii din întreaga lume.

Pregătești vreun proiect sau o serie specială pentru Ibiza?

Billy Gibney: De obicei, îmi văd de treaba mea, apoi prezint galeriei o selecție de lucrări și îi las pe ei să se ocupe de organizarea expoziției.

Lucrările pe care le voi expune reprezintă o continuare a ceea ce prezint la București în expoziția „In the Body Lies the Truth”.

Ce urmează pentru tine după București și Ibiza?

Billy Gibney: În prezent lucrez la următoarea mea expoziție personală, care va fi deschisă în septembrie în orașul meu natal, Melbourne. Am avut norocul să expun mai ales în Europa și în Marea Britanie în ultima perioadă și mi-am dat seama că au trecut patru ani de la cea mai recentă expoziție a mea în Australia — era și timpul. Abia aștept să-mi pot invita prietenii și familia la expoziție.

Fotografii publicate prin amabilitatea IOMO