INTERVIU – Cristina Bodnărescu, despre postumanism și omul ca simplu actor în univers

Cristina Bodnărescu, artist vizual, vorbește într-un interviu acordat curatorial despre „Grădina deliciilor sintetice”, proiect inițiat de duo-ul multidisciplinar Ethics of Joy, pe care l-a fondat împreună cu George Urse.

După o perioadă de cercetare, o expoziție internațională multimedia „Grădina deliciilor sintetice”, curatoriată de Ioana Iuna Șerban, este găzduită, până la 12 octombrie, de UPT Campus Creativ din Timișoara, înainte de a ajunge la București.

Sunt aduși laolaltă zece artiști și colective internaționale care explorează viitorurile postumane, hibridizarea naturii și tehnologiei, precum și granițele dintre uman și non-uman.

Despre expoziția inspirată de „Grădina deliciilor pământești” a lui Hieronymus Bosch care construiește o lume postnaturală în care plăcerile capătă forme digitale, iar ecosistemele sunt augmentate tehnologic, Cristina Bodnărescu spune că a pornit de la viziunea potrivit căreia sinteticul urmează firesc pământescului.

Cum a apărut ideea acestei expoziții? Ce a declanșat nevoia de a vorbi despre postumanism și transformare acum?

Cristina Bodnărescu: Ideea expoziției își are rădăcinile într-o întrebare care a răsărit în mintea mea acum doi ani: cum ar arăta tripticul „Grădina Deliciilor Pământești”, de Hieronymus Bosch, dacă l-am reinterpreta în cheie postumană și l-am situa în viitor? Dorința noastră de atunci a fost de a crea o experiență VR în care această grădină adăpostește hibrizi cu un set propriu de reguli de conviețuire. Grădina virtuală, cu un ecosistem unic, dominat de intersecții între bacterii, floră, faună și plastic, între natural și artificial, devine un loc aranjat de om, adică de artist, însă un spațiu al speculației, în care, plimbându-te, poți afla că există conexiuni funcționale între materii și materiale aparent incompatibile: piele – plastic, blană – spori. De aici a venit și ideea unei grădini a deliciilor sintetice, ca și când sinteticul urmează firesc pământescului. De la ideea unei singure lucrări, la ideea unei expoziții care să întregească acest concept a fost un singur pas.

Având în vedere că trăim într-o eră geologică dificilă – antropocen – în care amprenta speciei noastre are efecte (posibil) ireversibile asupra mediului înconjurător, postumanismul ca mod de gândire propune teorii critice, abordări și posibile soluții de a trăi în antropocen, axându-ne pe etica responsabilității și a relațiilor de interdependență dintre specii. Cu alte cuvinte, în postumanism, omul nu mai este figura centrală care domină ecosistemul, ci este văzut ca un actor într-o rețea, iar înțelegerea interdependențelor actorilor acestei rețele este esențială pentru a putea conviețui sustenabil.

Cred că este important să încercăm să privim prin lentila postumanismului pentru a deveni mai empatici, mai înțelegători, mai responsabili față de acțiunile noastre și față de mediu și pentru a realiza că omul nu este centrul universului, ci un nod dintr-o rețea complexă. Acesta este mesajul și motivul pentru care am realizat expoziția „Grădina deliciilor sintetice”.

Ce înseamnă pentru voi „postumanismul”? Este o direcție teoretică, o stare de fapt sau o posibilitate poetică?

Cristina Bodnărescu: Pentru noi, a privi viața dintr-o perspectivă postumană este o încercare de recuperare a unei legături de mult create și recent pierdute cu natura. Este o provocare de a ieși din perspectiva subiectivă și de a privi în ansamblu lumea, ca pe un loc în care fiecare ființă, umană sau non-umană, își are propriul rol și trebuie protejată, înțeleasă și respectată. Nu este ușor.

Cum au fost selectați artiștii și lucrările din expoziție?

Cristina Bodnărescu: Artiștii incluși în expoziție au fost selectați pe baza capacității lor de a interoga relațiile dintre om, natură și tehnologie, în spiritul postumanismului. Am căutat lucrări deja create care să provoace și să speculeze asupra viitorului, și am facilitat producția a cinci noi instalații. De asemenea, ne-am propus să aducem artiști străini care să expună în premieră în România. Fiecare proiect propune o viziune originală și traduce printr-o notă personală accepțiunea empatiei postumane, iar curatoarea Ioana Iuna Șerban a fost liantul care a închegat lucrările selectate.

Un exemplu este animația proiectată în dom a artistului berlinez Tote Tiere Maarten, „Dancing with Dead Animals”, pe care am descoperit-o anul trecut la un festival din Slovenia. Artistul explorează relația delicată și ambivalentă dintre viață și moarte, într-o încercare de a recupera natura moartă și de a o aduce la viață într-un soi de paradis artificial.

De asemenea, „60 Seconds” a artistei slovene Nina Koželj, se aliniază conceptului expoziției, păpădia cinetică de mari dimensiuni realizată din metal, polenizată de albine moarte, marchează fragilitatea vieții și critică intervenția umană asupra mediului.

Selecția lucrărilor urmărește să creeze un dialog între vizual, tehnologie și ecologie, astfel încât vizitatorii să aibă o experiență estetică, emoțională, dar și critică.

Dragoș Dogioiu prezintă o lucrare VR în care omul, reprezentat de mâinile virtuale aparent umane, controlează un ecosistem hibridizat, imaginat parțial cu inteligența artificială. Și Aural Eye pătrunde în imaginarul AI, interogând-o cu privire la memorie și vise. Ștefan Radu Crețu creează un flamingo galben steampunk, o mașinărie hibrid, ludică, ce comprimă monede – un comentariu asupra relației dintre natură, industrie și economie. 13m10j aduce la viață o entitate digitală, asemenea unei rețele de noduri, care se hrănește cu sunet și emană lumină. Saint Machine creează o membrană sintetică suspendată într-o proiecție interactivă ce pune participantul în mijlocul unui dialog cu propria prezență. Noi, Ethics of Joy, aducem „Imagined Critters” și experiența VR ce dă numele expoziției, într-o reflecție asupra empatiei extinse față de non-uman.

Spune-ne mai multe despre lucrarea voastră cu specii hibride. Pe ce se bazează, ce materiale și tehnologii ați folosit?

Cristina Bodnărescu: Instalația noastră, „The Garden of Synthetic Delights”, combină VR, obiect și video. Alături de George Urse, am reușit să creăm o versiune 1.0 a ideii inițiale, aceea de a actualiza lumea din tripticul lui Bosch, redând în realitatea virtuală un ecosistem hibrid populat de specii rezultate din îmbinarea bacteriilor, animalului, vegetalului și plasticului. Experiența VR invită vizitatorii să exploreze grădina și creaturile care o populează, în timp ce trei dintre aceste specii sunt aduse în spațiul fizic sub forma sculpturilor 3D reactive UV, realizate în colaborare cu Andreea Filipeanu și Valentin Bodnărescu, obiecte 3D printate și pictate astfel încât să amintească de animalele virtuale. Proiecția video funcționează ca o fereastră care amplifică atmosfera simțită în grădină.

Lumea imaginată în VR arată la prima vedere ca o pădure de pe Terra, în care animalele se plimbă liber și emit sunete ușor recognoscibile. Unele creaturi au fost generate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar altele modelate 3D și animate digital. Pielea lor sugerează posibile încrucișări de ADN interspecii, iar hibrizii funcționează ca într-un zoo neîngrădit, permițând vizitatorilor să se plimbe, să îi observe îndeaproape și chiar să interacționeze prin atingere. Fiecare specie este însoțită de informații despre ipoteza apariției sale pe lume, precum și de denumirea științifică fictivă, de exemplu, Ursochelon carapax sau Ursul-țestoasă, acesta fiind un urs cu carapace de țestoasă, care mormăie agitat în timp ce își face rondoul. Sunetele fiecărui animal sunt personalizate, combinând note de familiaritate și straniu. George a folosit sample-uri recognoscibile, precum propria voce sau lătrat de câini și mormăit de urși, pe care le-a modificat și reinterpretat pentru fiecare specie.

Cum se înscrie această expoziție în discursul artistic actual – local sau internațional?

Cristina Bodnărescu: „Grădina deliciilor sintetice” continuă un interes tot mai crescând în arta contemporană pentru relațiile dintre natură, tehnologie și corp. În plan internațional, expoziția se aliniază teoriilor critice postumane care redefinesc ideile de responsabilitate față de mediu. La nivel local, deschide un dialog între artiști români și străini preocupați de aceleași teme, contribuind la formarea unui limbaj artistic comun între artă și tehnologie. Expoziția devine astfel o platformă pentru reflecție asupra lumii în care trăim, una tot mai hibridă, dar și mai conștientă de sistemele interconectate care ne traversează existența.

Lucrările propun o armonie sau o tensiune între natură și tehnologie?

Cristina Bodnărescu: Lucrările expuse explorează mai degrabă armonia productivă dintre cele două. În acest spațiu de fricțiune și hibridizare, artiștii investighează cum materia naturală și cea sintetică pot coexista și se pot influența reciproc. Departe de o viziune utopică, expoziția propune o reflecție critică asupra fragilității echilibrului dintre organic și artificial, încercând totodată să dezvăluie empatia latentă din noi: acea capacitate de a ne recunoaște interdependențele cu lumea non-umană.

Cum intenționați să se simtă vizitatorii în contact cu lucrările prezentate – provocați, reconectați, destabilizați?

Cristina Bodnărescu: Unele lucrări pot trezi un ușor disconfort, altele pot genera empatie sau fascinație, dar toate urmăresc să deschidă un spațiu de conștientizare și curiozitate. În contact cu ele, vizitatorul devine parte din diverse fațete ale unui ecosistem hibrid, în care reconectarea cu părți pierdute din noi se face prin țesutul subtil al empatiei postumane.

Fotografii publicate prin amabilitatea artistei Cristina Bodnărescu și Ethics of Joy