INTERVIU – Fotograful Mihai Șovăială și construcția primului aeroport internațional în România postcomunistă
Mihai Șovăială vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre cum a fotografiat construirea primului aeroport internațional în România postcomunistă, Ghimbav-Brașov, despre expoziția care prezintă o serie de imagini realizate acolo, despre domeniul în care activează și despre inteligența artificială, pe care o vede ca relevantă și importantă pentru artiști.
„Nu cred că există nimic pe lumea asta care ar putea să amenințe arta sau artiștii”, spune fotograful care, în prezent, expune sub titlul „Holding Pattern”, la 2/3 galeria din București, un portret al unui peisaj în așteptare.
Expoziția „Holding Pattern”, deschisă până pe 11 iunie, este parte din proiectul omonim, apărut inițial în formatul unei publicații de artist, în anul 2020. Ea cuprinde 15 fotografii alb-negru, iar titlul face referire la o manevră utilizată în aviaţie, de menținere a unei aeronave într-un spaţiu aerian anume.
Cum ți-ai descrie parcursul profesional?
Mihai Șovăială: Aș zice că în București am învățat despre practicile fotografice și istoria fotografiei, după care pe perioada studiilor în Leipzig mi-am aprofundat cunoștiințele în materie de producție în artă și design expozițional, iar de când locuiesc în Zurich profesez ca artist. De asemenea, aș menționa că în ultimul timp m-a preocupat și promovarea artistelor, artiștilor români care lucrează cu mediul fotografic. Aici este vorba despre pagina de instagram @ro.areal și platforma online www.photographyinflux.ro.
Cum ai început să faci fotografie?
Mihai Șovăială: Am început „să fac fotografie“ uitându-mă la alte fotografii pe care mi-aș fi dorit să le fi făcut eu. Înainte de admiterea la Universitatea Națională de Arte din București, obișnuiam să merg într-un anticariat din Brașov. Acolo am descoperit cărțile de fotografie realizate în anii ’60 – ’80 de editura Meridiane. Publicațiile prezentau diverse orașe din România sub egida „construcția socialismului”, parcuri naționale, dar și alte subiecte în care fotografia era folosită pentru reprezentarea acestor tematici. M-au impresionat atunci în special fotografiile alb-negru. Dincolo de calitățile tehnice și estetice, imaginile erau „curioase” și aveau un tip de frumusețe universală.
Care este principalul tău obiectiv acum?
Mihai Șovăială: Sunt interesat de modul în care pot să extind percepția fotografiei atât prin felul în care produc lucrările, cât și prin forma în care le instalez în spațiul expozițional.
Cum vezi în prezent domeniul în care activezi?
Mihai Șovăială: Fotografia, ca celelalte practici artistice, este doar o unealtă prin intermediul cărora artiștii se exprimă. Dacă vorbim exclusiv despre fotografie, a fost și este în continuare un mediu tânăr și într-o continuă transformare. Având în vedere toate evenimentele și efervescența pentru acestă practică pe care am văzut-o în ultimii 10 ani, în țară și în străinătate, consider că interesul pentru fotografie a crescut considerabil.
Consideri că inteligența artificială reprezintă o amenințare pentru artă și artiști sau poate fi o unealtă utilă?
Mihai Șovăială: Orice fel de inteligență artificială care poate extinde formatul și percepția unui anumit tip de practică artistică o consider relevantă și importantă pentru artiști. Nu cred că există nimic pe lumea asta care ar putea să amenințe arta sau artiștii.
Ai o zonă preferată, confortabilă în fotografie căreia i te dedici?
Mihai Șovăială: În prezent, mă interesează calitățile sculpturale ale fotografiei.
Cum îți alegi temele/ subiectele?
Mihai Șovăială: În principiu, lucrările mele se concentrează asupra structurilor de dezvoltare urbană și a periferiilor acestora, unde chestionez impactul arhitecturii asupra contextului și istoriei orașelor. În acest cadru, subiectele sunt diverse, iar alegerea lor ține de anumite calități. Cred că procesul este mai degrabă invers, în sensul în care subiectele mă aleg pe mine.
Cum ai ajuns să documentezi construcția aeroportului Ghimbav și cum a decurs realizarea proiectului?
Mihai Șovăială: Proiectul a început la sfârșitul anului 2016, când am plecat în Leipzig să studiez fotografia în cadrul programului de Meisterschüler la Hochschule für Grafik und Buchkunst. În timp ce fotografiam arealul aeroportului Ghimbav-Brașov, în perioada 2017 – 2019, construcția sa se afla într-o stare incertă. Întregul areal arăta mai degrabă ca o deconstrucție a aeroportului.
Titlul „Holding Pattern” face referire la o manevră utilizată în aviație, menită să întârzie o aeronavă aflată deja în zbor, menținând-o într-un spațiu aerian specificat. Procedura implică zboruri circulare, efectuate de avioane care așteaptă astfel noi informații privind disponibilitatea de aterizare. La rându-mi, am navigat arealul aeroportului de-a lungul gardului de sârmă ghimpată pentru a fotografia construcția infrastructurii aeroportului, peisajul în schimbare, dar și tot felul de obiecte găsite la fața locului. Toate aceste situații vorbeau despre o mediere a locului, a industriei, economiei și promisiunile unei schimbări de format ideologic. Astfel, imaginile realizate prezintă un portret al unui peisaj în așteptare, lucru foarte specific aeroporturilor.
De ce ai ales să o prezinți alb-negru?
Mihai Șovăială: Imaginile au fost realizate pe film negativ alb-negru, întrucât am vrut să reduc subiectele fotografiate la nivelul formelor și, totodată, să le confer o anumită atemporalitate.
Câte imagini ai realizat în total și câte ai ales pentru publicație și pentru expoziție?
Mihai Șovăială: Corpusul de imagini realizat în perioada 2017 – 2019 conține aproximativ 250 de negative. „Holding Pattern” a apărut inițial în formatul unei publicații de artist al cărui edit a avut 70 de imagini. Pentru expoziția de la 2/3 galeria, împreună cu Claudia Retegan, am selectat 15 imagini.
Ce urmează? Ți-ai ales deja următorul mare proiect?
Mihai Șovăială: Mi-aș dori ca după finalizarea expoziției de la 2/3 galeria să pot prezenta proiectul „Holding Pattern” și în terminalul aeroportului internațional Ghimbav-Brașov, care se va deschide oficial la jumatatea lunii iunie 2023.
Fotografiii publicate prin amabilitatea artistului și a 2/3 galeria