INTERVIU – Nicolae Comănescu și ecografia unui moment în timp

Nicolae Comănescu vorbește într-un interviu acordat Curatorial despre cel mai nou proiect expozițional al său, „Auto-Portret”, alcătuit din sute de lucrări ce reprezintă, așa cum le descrie, „ecografii” textile ale unor momente, ale unor interacțiuni, „fotografii” ale unui timp anume.

Expoziția „Auto – Portret. Nicolae Comănescu/ Self Portrait. Nicolae Comanescu” este găzduită de Casa Maria Lahovary din Calea Dorobanți 39, în perioada 18 aprilie – 25 mai.

Vernisajul  expoziției organizate de MARe/ Muzeul de Artă Recentă, în parteneriat cu Galeria H’art și Spațiul de Artă Contemporană /SAC, e programat în 18 aprilie, la ora 18:00. Ulterior, ea va putea fi vizitată cu programare.

Curatoriată de Charles Moore, asistat de Elena Est, expoziția marchează 25 de ani de la sfârșirea grupării Rostopasca (1997 – 2001), fondată de Comănescu împreună cu artiștii Angela Bontaș, Dumitru Gorzo și Alina Pențac.

Cum ai început seria „ecografiilor” textile?

Nicolae Comănescu: Este un amestec între mai multe proiecte: performance-ul de început al grupului Rostopasca (Non Stop Painting, n.r.), stilul cu mai multe straturi – haine, lemne – a venit odată cu „Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor”, după care instalația din atelierul din Amzei a amestecat totul. De la ea am hotărât că e clar o formă de artă. Și în continuare schimb instalația din Amzei, e în permanentă transformare.

Din noiembrie până astăzi, câte lucrări ai finalizat?

Nicolae Comănescu: Sunt între 220 și 250. În noiembrie, am lucrat două zile continuu, apoi când am avut timp și s-au tot adunat.

Ce poți dezvălui despre protagoniștii „ecografiilor”?

Nicolae Comănescu: Sunt artiști, actori, critici de artă, prieteni de-ai mei.

Cât dintr-o lucrare este autoportret și cât portretul subiectului?

Nicolae Comănescu: Toate lucrările sunt rezultate din interacțiuni. Sunt urmele mele făcute din conversații, din ce mi s-a arătat. Mă și distrez. Este și despre mine. Dacă pun totul laolaltă, este 80% despre mine. Sunt toate momente în care am văzut ceva, mi s-a părut ceva.

Am chestia asta: de multe ori când văd ceva, îi simt mirosul. Dacă văd un cartier anume din New York unde am stat și am mâncat, îi simt mirosul, ca și cum aș fi acolo. Dacă merg pe autostradă, cu geamurile închise, și văd undeva un zarzăr înflorit, îi simt mirosul imediat.

De multe ori, în funcție de anumite discuții și anumite lucruri, pot simți, pot face asociații de culori. Asta are și nu are legătură doar cu omul cu care vorbesc, ci și cu mine.

Ai lucrat pentru expoziție cu Charles Moore în calitate de curator. Cum ați colaborat?

Nicolae Comănescu: Am discutat în câteva rânduri, i-am dat interviuri, apoi am stat niște ore în Amzei și mi-a văzut instalația de acolo. El a curatoriat câteva expoziții la /SAC, la care am participat și eu tot cu zona asta de lucrări. Este un om care observă mult, vorbește, comunică.
Este relativ începător în zona asta. A fost agent de bursă. E ca în povești… Este foarte antrenat să își facă un sistem, să cunoască oamenii.
Eu voiam să fac expoziția de final de sezon aici, în atelierul din Parfumului. Mai multă lume mi-a spus că s-au înmulțit, că sunt mișto, și să mă gândesc la un loc. În palatul ăsta (Casa Maria Lahovary, n.r.) eu am mai fost când a avut Dan Popescu expoziție acolo și când a venit primăvara, m-am gândit la el.

Cât de mult contează pentru un artist un curator dedicat? Contează mai mult decât unul reputat, cu experiență?

Nicolae Comănescu: Este esențial. Se mai întâmplă lucrurile și când e doar reputat, dar contează să ai dialog cu el. Spre exemplu, două lucruri sunt rezultate din interacțiunea cu Elena (Est, n.r.) – instalația și autoportretele. În cazul ăsta a fost un ping-pong de idei.

La ce să fie atenți cei care vor veni să vadă expoziția? Ce fir să urmărească?

Nicolae Comănescu: Păstrez în continuare și autoportret și portret și ecografie. Ecografia unui moment în timp; un moment în timp și o relație între oameni într-un anumit moment. Seamănă cu mine, cu omul respectiv, cu momentul în care am interacționat. Fiecare lucrare reprezintă o fotografie a unui timp.

Credit foto: curatorial