Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Jesse Darling, câștigătorul Turner Prize 2023
lothar gotz dance diagonal towner eastbourne 2019. photo by jim stephenson

Jesse Darling, câștigătorul Turner Prize 2023

Jesse Darling a fost ales câștigătorul Turner Prize 2023, cea mai importantă distincție acordată pentru artă contemporană în Regatul Unit.

Artistul născut la Oxford a câștigat premiul de 25.000 de lire sterline pentru sculpturile realizate din obiecte obișnuite care transmit „realitatea dezordonată a vieții” și tulbură ”noțiunile de muncă, clasă, spirit britanic și putere”.

Pentru premiul din acest an au mai fost nominalizați Ghislaine Leung, Rory Pilgrim și Barbara Walker.

Alex Farquharson, directorul Tate Britain și președintele juriului premiului Turner, a declarat că a fost o „selecție fantastică” pentru un premiu care „oferă publicului o imagine de ansamblu a talentului artistic britanic de astăzi”.

Jesse Darling, stabilit la Londra și Berlin, folosește sculpturi și instalații pentru „a evoca vulnerabilitatea corpului uman și precaritatea structurilor de putere”, a explicat Farquharson.

Juriul a fost impresionat de abilitatea lui de a manipula materialele „în moduri care exprimă cu abilitate realitatea dezordonată a vieții” și expun „fragilitatea de bază a lumii”.

Darling a fost nominalizat și premiat pentru expozițiile personale „No Medals No Ribbons”, la Modern Art Oxford, și „Enclosures”, la Camden Art Centre.

Critică la adresa lui Margaret Thatcher

În discursul său la primirea premiului, Darling a criticat-o pe Margaret Thatcher, prim-ministru britanic în perioada 1979 – 1990, pentru că a scos arta din școli pentru că nu era „viabilă din punct de vedere economic”.

„Ea a pregătit terenul pentru cel mai mare truc pe care conservatorii l-au făcut vreodată, și anume să convingă oamenii care muncesc în Marea Britanie că studiul, exprimarea de sine și ceea ce suplimentele de ziar descriu drept «cultură» sunt doar pentru anumiți oameni din Marea Britanie din anumite medii socio-economice. Vreau doar să vă spun să nu credeți, este pentru toată lumea”, a punctat el, citat de The Guardian.

Ulterior, Darling a scos din buzunar un steag palestinian. Întrebat mai târziu de ce, artistul a spus: „Pentru că are loc un genocid și am vrut să spun ceva despre asta la BBC”.

Turner Prize a fost înființat în 1984 și numit după pictorul englez J. M. W. Turner. Câștigătorul primește 25.000 de lire sterline, iar fiecare finalist, câte 10.000 de lire sterline. Este acordat unui artist născut sau care lucrează în Marea Britanie pentru o expoziție sau o prezentare remarcabilă a operei sale în anul precedent.
Ceremonia din acest an a avut loc la Towner Eastbourne, ca parte a sărbătoririi centenarului instituției. Au participat patru nominalizați ale căror lucrări au fost legate tematic de tulburările politice care au avut impact asupra vieții oamenilor din Marea Britanie, în urma unor evenimente precum Brexit și pandemia Covid-19. Lucrările lor au reprezentat sculptură, portrete, artă video și instalații de mari dimensiuni și, ca de obicei, lista scurtă a stârnit controverse.

Membrii juriului din acest an au fost: Martin Clark, director al Camden Art Centre; Cédric Fauq, curator șef al Capc musée d’art contemporain de Bordeaux; Melanie Keen, director al Wellcome Collection; și Helen Nisbet, director artistic al Art Night.

Foto: Lothar Götz, „Dance Diagonal” (2019). Credit foto: Jim Stephenson/ townereastbourne.org.uk