Lucrări de artă ce documentează încoronarea regilor Ferdinand și Maria, expuse la Cotroceni până în septembrie
Expoziția „Cotroceni Creativ Junior”, dedicată Centenarului Încoronării, este deschisă pe 1 iunie și va putea fi vizitată în Salonul Cerchez de la Muzeul Național Cotroceni până pe 1 septembrie.
Expoziția reunește lucrările câștigătorilor concursului „Cotroceni Creativ Junior”, ediția a treia.
Competiția dedicată elevilor pasionați de artă grafică din ciclurile gimnazial și liceal a fost lansată de Muzeul Național Cotroceni pe 6 aprilie 2022. Participanții au documentat încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, care a avut loc la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, și au selectat câteva elemente relevante pe care le-au transpus într-o lucrare grafică, oferind astfel propria viziune asupra semnificației încoronării cuplului regal Ferdinand și Maria.
Juriul de specialitate a evaluat mai mult de 100 de lucrări transmise, selectând câte cinci câștigători pentru fiecare dintre cele două categorii de vârstă.
Micii artiști câștigători sunt: Emma Andreea Paveliuc, Alecsia Belegante, Cristina Guțu, Kharabit Amyra Elena, Ungureanu Adela Ioana. La categoria tineri artiști au câștigat: Mirabela Ștefania Manda, Rebeca-Teodora Gurgu, Andrei-Răzvan Crăciun, Briana Marinescu, Ștefan Vlad Gușe.
Deoarece în concurs au fost înscrise multe lucrări considerate bune și foarte bune, expoziția include și secțiunea „Artiști de urmărit”.