Lucrări de gravură din donația Beldiman, expuse la Palatul Suțu
Expoziția „Donația Beldiman: Hortensia Masichievici-Mișu – Gravura ca pasiune” va fi vernisată pe 10 august, la Palatul Suțu, unde va putea fi vizitată până pe 9 octombrie.
Ioana și Alexandru Beldiman au oferit în 2021 Muzeului Municipiului București o generoasă colecție care a fost adăugată Pinacotecii București, potrivit Angelicăi Iacob, șefa secției Artă din cadrul MMB.
„Obiectele au calități artistice și documentare deosebite și au fost grupate, în funcție de proveniența acestora, în Fondul Nicolae (Nicholaus) Mișu, Hortensia Masichievici-Mișu și Nicolae Masichievici-Mișu, Fondul familiei Beldiman și Fondul Gabriel Popescu”, explică ea într-un comunicat.
Din Fondul Hortensia Masichievici-Mișu, artist plastic, gravor (1917-2010), și Nicolae Masichievici-Mișu (1925-2004, inginer) face parte un corpus de lucrări realizate de însăși Hortensia Masichievici-Mișu: plăci de gravură, gravuri, desene și ilustrații. O selecție a acestor opere din donație este prezentată în cadrul expoziției ce va fi deschisă la palat.
„Pentru crearea unei imagini cât mai complexe privind activitatea Hortensiei Masichievici-Mișu au fost inserate și lucrări aflate deja în patrimoniul Pinacotecii București, publicații pe care le-a semnat, dar și câteva lucrări din colecția familiei Beldiman. Aprecierile de care artista s-a bucurat de-a lungul timpului sunt ilustrate prin diplomele și medaliile expuse – printre care amintim Premiul «Ion Andreescu» al Academiei Române (1994) și Ordinul «Meritul Cultural» în gradul de Mare Ofițer, categoria Arte Plastice (2004)”.
Hortensia (Puia) Masichievici, de la Cernăuți la București
Ioana Beldiman completează: „După 1940, recent refugiată la București din Cernăuțiul cedat, Hortensia (Puia) Masichievici s-a adresat sculptorului Oscan Han, profesor la Academia de Arte Frumoase din București, bătând la ușa atelierului acestui maestru pe care nu-l cunoștea. Hotărârea viitoarei artiste de a-și croi un alt destin era luată. Farmecul tăcut al artei gravurii Puia Masichievici îl percepuse în preajma artistului gravor și pictor de biserici Dumitru Dimitriu-Nicolaide, lucrând un timp alături de el. Contribuia la pasul de a-și schimba viața, dincolo de cazul propriului tată (care cocheta cu grafica în orele sale de libertate) și scurta experiență proprie de angajată la Banca Națională din București, ce-i demonstra că postura de funcționar nu i se potrivea. Chemarea artei devenise o decizie”.
Ea continuă: „În anii ‘90, la capătul celălalt al vieții, așezate sub semnul desenului și al gravurii, Puia Masichievici expunea desene colorate, geometrii poetice, obținute de ea în tehnicile noi ale calculatorului. O operă structurată pe secvențe stilistice diferite, de la realism la suprarealism și la abstract, lucrările Puiei Masichievici s-au născut succesiv din tendințele artistice afirmate pe parcursul veacului trecut. Ceea ce am admirat mereu la Puia Masichievici a fost neobosita continuitate și dârzenie, tenacitatea efortului spre înainte. Prin această etică și prin această strategie, Puia Masichievici se așază magistral în salba de artiste care au străbătut la noi secolul XX”.
