Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Lucrări recente ale lui Ștefan Câlția, la Galeria Posibilă
stefan caltia

Lucrări recente ale lui Ștefan Câlția, la Galeria Posibilă

Lucrări de pictură realizate de Ștefan Câlția în ultimele luni, în atelierul său din București, vor fi expuse la Galeria Posibilă în perioada 7 – 21 aprilie.

Ștefan Câlția (n. 1942) lucrează cu tehnica picturii în ulei, folosind metoda glasiului, ceea ce implică mai multe etape de pictare, uscare și repictare, astfel că ritmul de lucru e variat, artistul alternând între două și patru lucrări. Pictura constituie o parte dintre mediile care construiesc opera artistului, completată de desene, serigrafii și multiplii, obiecte și instalații cu plante. Temele principale sunt natură statică, lucrări cu personaje și peisaj.

Parcursul lui Ștefan Câlția are o autonomie stilistică dincolo de mode. Fără a fi vorba de o traducere a actualului în termenii perenității, lucrările lui Ștefan Câlția vorbesc despre prezent prin simboluri general valabile, aflate într-o directă legătură cu „viața” și „lumea”.

Expoziția de la Galeria Posibilă va putea fi vizitată în perioada 7 – 21 aprilie, de luni până duminică, în intervalul orar 16:00 – 20:00.