Marilena Murariu, din nou nonconformistă: „Am vrut să satirizez unele ieșiri din linia omenească”/ galerie foto
Marilena Murariu „se expune” la galeria ArtSafe de la Combinatul Fondului Plastic, în „Fascinată de mine însămi” – tablouri cu o temă „nonconformistă”, așa cum mărturisește artista pentru curatorial.ro.
„Sunt mai multe lucrări în această serie, iar aici au încăput câteva. Este singura sală care m-a admis cu această temă, mai nonconformistă”, precizează.
„Autoportretul este de fapt o idee mai veche, am preluat ideea… tot de la mine… dintr-o expoziție «Show off-of-of», în care apăream în chip de balerină. Și pentru că nu mi-am făcut niciodată un autoportret, dacă stau să mă gândesc, acela a fost primul, m-a tentat, și am preluat ideea și am hotărât să-mi fac mai multe autoportrete. Practic, a fost un pariu cu mine însămi”.
Marilena Murariu a început tema autoportretelor înainte de pandemie. Cele pe panouri de lemn mai târziu. „Am vrut să concretizez autoportretele într-o idee, pentru că autoportret își face toată lumea, dacă e să ne gândim la Rembrandt… Sigur, sunt departe de el”.
Artista spune că îi place foarte mult grafica, să deseneze, „de altfel, am dat la Grafică, la facultate, dar nu știu de ce m-au ales la Pictură”. „Chiar îmi place foarte tare desenul, cred că în desen poți să te exprimi mult mai bine decât în culoare”.
Satira, autopersiflarea
Lucrările Marilenei Muraru din „Fascinată de mine însămi” sunt autocritice. „Este o idee a trecerii timpului, și peste mine, și peste societate, un fel de loc al meu pe care mi-l caut în societatea românească de astăzi, o atitudine pe care vreau să o iau, critică uneori, sunt momente de nemulțumire, momente de bucurie, dar aici am vrut să satirizez unele ieșiri din linia omenească”, ne spune artista.
Dacă până acum a reprezentat straturi peste straturi de politicieni autohtoni şi ai marii scene internaţionale, portretizându-i şi persiflându-i asiduu şi pasional – Putin, Elena Udrea, Elena Ceauşescu, Ion Iiescu, Dominique Strauss-Kahn, Marine Le Pen, Boris Johnson, Băsescu şi atâţia alţii -, acum, continuând seria, personaje bufe, sub imaginea autoportretului pseudo-psihologic, populează lucrările.
„Am satirizat și personaje politice, bineînțeles, tot cu autoportret. „Aveți acolo «Un artist în slujba țării», «Un primar binevoitor», o doamnă europarlamentar…. De asemenea, m-a tentat tehnica nouă, tot de desen, pe plastic, pe PVC sau polipropilenă și atunci m-am gândit să fac lucrarea «Sunt un artist care trebuie reciclat»”.
Marilena Murariu este exigentă cu ea însăși, nu se declară pe deplin mulțumită. A muncit mult pentru aceste autoportrete dar „nu atât cât ar trebui”, declară ea. „Personal, nu trăiesc din artă, nu pentru că nu aș vrea să vând, dar nu merge ceva. Unii îmi spun că sunt scumpă” (râde, n.r).
„Aș vrea ca lucrările mele să se miște”
Artista va continua teme mai vechi și pregătește ceva nou. „Încerc și abia aștept să mă întorc la tema mea cu muzica, jazz-ul, și am început și o temă cu arlechini, cu magicieni și animalele lor, și cred că o să ating și tema sportului pentru că admir mișcarea și aș vrea ca lucrările mele să se miște. Am avut o temă mori de vânt în care chiar lucrurile se mișcau, parcă era o frază compusă numai din verbe și atunci totul se mișca”.
Expunere înainte de alegeri parlamentare și prezidențiale
„Să știți că ideea nu mi-a venit de mult, mi-a venit odată, stând la un semafor, când am văzut două afișe uriașe și m-am gândit că trebuie să fiu atentă cum conduc, nu să mă uit la afișe, și a fost un clic pentru a-mi plasa autoportretele în acele imagini”.
Campania electorală, în variantă vizuală
Murariu a caracterizat vizualurile din actuala campanie pentru alegerile prezidenţiale.
„M-am uitat doar la afișe. Ce discută între ei… A fost o campanie colorată, deși, eu personal aș fi muncit mai mult la afișe. Un afiș trebuie să aibă un anume impact. Nu-ți pui poza și atât. Nu oricine care știe să lucreze pe computer știe și să facă un afiș. Asta e o știință. Văd un afiș cu: «Vreau să fiu primar!». Mi-ar fi plăcut să fie și gândit afișul acela. Mi-a plăcut acum mulți ani un afiș al lui Băsescu: apărea jumătate de chip și mesajul: «Vezi că vin la Primărie!» Era șocant”.
Născută la Iaşi, unde a absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Octav Băncilă“, şefă de promoţie pe ţară a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, la clasa de pictură a maestrului Vasile Grigore, pictoriţa Marilena Murariu a propus încă de la debut o artă deopotrivă conceptuală şi metafizică, un univers multifaţetat, în care figurativul şi abstractul se concurează şi se susţin.
Creația ei din ultimii ani reprezintă, în mare parte, o satiră socială ce reflectă (auto)ironic situația comico-tragică, curat-murdară a politichiilor românești. Prin desene în tehnică mixtă și pictură în ulei pe panou de lemn, artista surprinde atât complexitatea personală, cât și absurdul colectiv al realităților politice și explorează legătura dintre identitate și autoritate, abordând cu o viziune directă umorul și critica socială.
Foto credit: curatorial.ro