Artiști din prima generație UNArte de după ’89, împreună pe simeze
„(Re)Întâlniri. Ecouri ale unei generații” readuce laolaltă artiști care au studiat împreună la Universitatea Națională de Arte din București la începutul anilor 1990 în atelierele de pictură, sculptură, grafică, metal, arte textile și artă murală.
La treizeci de ani de la absolvire, o generație aparte a UNArte s-a reunit într-o expoziție care privește mai puțin retrospectiv și mai ales către prezent.
Artiștii absolvenți ai promoției 1990 – 1996 prezintă lucrări realizate în ultimii cinci ani. Ei reprezintă prima promoție admisă după schimbarea regimului politic din 1989. Cei care intrau la Academia de Artă în tulburele an 1990 aveau să traverseze șase ani de studiu într-o societate în tranziție, experimentând aproape simultan libertatea recent dobândită, instabilitatea și deschiderea către un spațiu artistic internațional până atunci dificil de accesat.
În 2006, la zece ani de la absolvire, criticul de artă Aurelia Mocanu dedica acestei promoții un amplu proiect de cercetare și expozițional, urmărind destinele profesionale și artistice ale foștilor studenți. Ea îi numea „generație-ecluză”: o generație aflată chiar în punctul în care „barajul” unui sistem se deschidea, iar fiecare dintre membrii săi urma să fie purtat într-o altă direcție. Imaginea își păstrează, după încă două decenii, întreaga relevanță.

Expoziție despre prezent
Formați de profesori care au marcat arta românească – Ștefan Câlția, Horea Paștina, Mirel Zamfirescu, Neculai Păduraru, Mihai Buculei, Ion Stendl, între alții –, absolvenții promoției 1996 au urmat trasee foarte diferite. Unii au rămas în practica artistică și și-au construit cariere naționale sau internaționale, alții au devenit profesori și au format, la rândul lor, noi generații de artiști, iar alții și-au transferat experiența vizuală către design, media, publicitate și industriile creative.
Unii au plecat din România, alții au rămas, iar dintre cei care au început împreună acest parcurs în 1990, unii nu mai sunt astăzi printre noi.
„(Re)Întâlniri” nu încearcă să reconstruiască o identitate artistică unitară a generației și nici să refacă expoziția din 2006. Dimpotrivă, selecția este concentrată asupra prezentului: lucrările expuse aparțin creațiilor recente și arată locul în care se află astăzi practicile unor artiști care au pornit împreună într-unul dintre cele mai complicate și fertile momente ale istoriei recente românești.
Dacă expoziția din 2006 reprezenta primul bilanț, după zece ani de libertate profesională, cea din 2026 propune, după trei decenii, o reîntâlnire.
„Ecourile unei generații” sunt tocmai aceste continuități, transformări și diferențe: ceea ce a rămas din formația comună, ceea ce fiecare a construit separat și ceea ce poate fi recunoscut astăzi, după treizeci de ani, ca experiență împărtășită.
Printre cei 34 de artiști expuși se numără Ana Tolvai, Aurelian Apostol, Florin Mocanu, Eugen Pană, Ilie Chioibaș, Marius Barb Barbone, Brândușa Mateș Stanciu și Toma Gabor.
Expoziția este deschisă până la 28 septembrie, la Galeriile de Artă ale Academiei Române, Calea Rahovei 176, București.

