Monografia pictorului și profesorului Constantin Blendea, lansată la Galeria Romană
„Monografia Constantin Blendea”, scrisă de Călin Stegerean, managerul Muzeului Național de Artă al României, va fi lansată pe 6 aprilie, la ora 19:00, la Galeria Romană, în prezența fiicei artistului, Adriana Blendea.
Evenimentul va avea loc în cadrul expoziției curente de pictură și sculptură „Grădinile Ariadnei”.
„Publicarea unei monografii Constantin Blendea a reprezentat ultimul proiect de amploare în care mama s-a implicat, cu ardoare și exemplaritate… Această lucrare, realizată la dorința sa sub coordonarea domnului Călin Stegerean, însemna pentru mama ultimul său omagiu adus artistului și omului pe care l-a apreciat și l-a iubit”, a transmis Adriana Blendea.
Volumul este publicat de Editura Monitorul Oficial.
Scurtă biografie Constantin Blendea (1929 – 2012)
Constantin Blendea s-a născut în Gureni, comuna Peștișani, jud. Gorj, la 2 martie 1929. Unchiul Vasile Blendea, sculptor, pictor și profesor, alături de care a și ucenicit pe șantierele de pictură și restaurare, i-a fost mentor în cultivarea talentului său artistic, îndrumându-l în alegerea carierei de pictor.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1950-1956), secțiile Pictură, unde l-a avut profesor pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna, și Pictură monumentală, cu profesorii Tiberiu Krausz, Gheorghe Labin, Ștefan Constantinescu, Gheorghe Popescu și Paul Miracovici.
Prima expoziție personală a avut loc în anul 1967, la Galeriile Orizont. A participat la expoziții de grup atât în țară, cât și în străinătate, fiind prezent, din 1957, la 18 selecții românești de anvergură în Europa, Asia, Statele Unite ale Americii, Canada, America de Sud.
S-a remarcat și în restaurarea picturii murale, manifestând o exemplară rigoare și fină intuiție în trasarea valorilor artei feudale românești. A fost expert restaurator la Muzeul Național de Artă al României. Mai mult de trei decenii a susținut o neîntreruptă activitate didactică fiind asistent, lector, conferențiar, profesor universitar și decan la Academia de Arte din București.
A fost distins cu două medalii de argint la expoziții internaționale dedicate tineretului (Moscova, Viena, în anii 1957 și 1959), a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a IV-a, Premiul al II-lea al secției de pictură a Uniunii Artiștilor Plastici (în 1968).
Printre distincțiile primite se numără Premiul Consiliului Culturii și Educației Socialiste pentru compoziția „Tudor și pandurii” (1972), Premiul al II-lea la Festivalul Național ”Cântarea României”, pentru tapiseria ”Oamenii pământului”, realizată în colaborare cu Maria Mihalache Blendea (1977), Diploma de Onoare a Quadrenalei de Artă decorativă de la Erfurt (1978), Premiul pentru artă monumentală al UAP (1980), Premiul „Carravaggio” (Roma, 1983), Premiul „Ion Andreescu”, conferit de Academia Română (1987), Medalia de argint pentru pictură (Franța, 2002).
În țară, a fost decorat de președinte cu ordinul „Serviciul Credincios” în grad de cavaler pentru activitatea profesională și în domeniul monumentelor istorice (2002).
Prin grija lui Constantin Blendea, în 2002 a fost deschis Muzeul Vasile Blendea în Târgoviște. Tot în acest an, muzeul primește Premiul de excelență „Vasile Drăguț” al Ministerului Culturii și Cultelor.
„Constantin Blendea rămâne în istoria artei contemporane românești sub semnul unei triade care i-a caracterizat condiția de artist: pictor, restaurator, profesor. Acestă postură și-a câștigat-o printr-o muncă asiduă, așa cum au mărturisit cei care l-au cunoscut, printr-o etică personală și profesională exemplară. Aflată într-un proces de decantare, de analiză retrospectivă a trecutului recent, cultura din România nu va întârzia să-și constituie un Panteon al celor care i-au creat modernitatea. Datorită operei originale, profund sprirituale pe care a creat-o, Constantin Blendea se va afla sigur acolo”, a transmis Călin Stegerean.