Piața Romană, de la arhitectura pierdută la povești cu actorii Nottara și pirații de casete
Piața Romană, spațiu emblematic pentru Bucureștiul post-socialist, este pusă sub lupă într-o expoziție care îmbină nostalgia, memoria individuală și colectivă, cu prezentul.
Din centrul pieței, de la balconul apartamentului în care locuiește dintotdeauna, documentarista Ilinca Micu cartografiază. Vedem straduța ce duce spre Piața Amzei, fostul magazin Eva și sediul ONT, bloc din 1960 – 1961, și Cinema Studio. Ea completează cu imobilele Casata, construit în 1979, Grădinița, din 1980, Teatrul Nottara, prin povești spuse de tehnicienele de acolo despre actori ca Ion Dichiseanu, Margareta Pogonat și Ștefan Sileanu, și blocul Leonida, din 1939.

La Romană, curatorial
Detalii arhitecturale pierdute pentru totdeauna sau rătăcite azi între bannere, afișe și graffiti, au fost cercetate mai multe luni de Andreea Cel Mare, iar istoria urbană și arhitecturală privind evoluția Pieței Romane îi aparține lui Gruia Bădescu, designer urban și cercetător la University of Konstanz (Germania).
Expoziția „La Romană” documentează cele șase clădiri-pilon, cu microistorii, subculturi, sunete, fotografii de arhivă și mărturii personale, interviuri cu oameni care locuiesc de o viață în zonă.

La Romană, curatorial
După Revoluția din 1989, prezentată prin mai multe fotografii, se ajunge în anii care au făcut din Romană un loc de întâlnire (mai ales) a subculturilor – punk, hip-hop – cu micul comerț – de la flori și țigări la lenjerie intimă și… casete.
„Pirații casetelor”, care existau și în Piața Universității, au fost în anii 1990 principala sursă de muzică pentru cei care voiau să recupereze arta pe care o rataseră decenii întregi din cauza cenzurii. Cum notează în expoziție Paul Breazu, muzica circula la acea vreme „într-o spirală a consumului” greu de imaginat astăzi.

La Romană, curatorial
Totul se încheie cu fotografii ale coloanelor abandonate de tineri, lăsate pradă sutelor de porumbei ce au transformat Piața Romană într-un loc aproape nefrecventabil astăzi.
„Miza întregului proiect este dublă: cum amprentăm noi spațiile pe care le locuim și cum ne formează ele pe noi. Cum se sedimentează straturile de memorie de-a lungul timpului, cum se imprimă spațiul în memoria noastră colectivă și individuală, și în ce formă continuăm să purtăm cu noi locurile pe care le-am trăit”, spune curatoarea Ilinca Micu.
Expoziția „La Romană” este deschisă până la 14 octombrie, în cadrul Bucharest Architecture Forum (BAF), în Piața Amzei 13. Poate fi vizitată de vineri până duminică, de la ora 11:00 la 20:00, și de marți până joi, de la 17:00 la 20:00.

