„Musical Bridges” – Concerte și artă contemporană, la Sibiu și în două orașe din Norvegia
ARTmania Festival a anunțat lansarea unui parteneriat strategic cu Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival, două dintre cele mai importante evenimente de gen din Norvegia, iar timp de 12 luni va derula o serie de evenimente sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural/ Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”.
Proiectul a debutat în noiembrie 2022 și va fi implementat în piețe istorice din Sibiu, în sălile Rockefeller și John Dee din Oslo și în Park of Borre din Horten.
ARTmania Festival 2023, care va avea loc la Sibiu în perioada 28 – 30 iulie, este un important eveniment din proiect.
Pe lângă conceptul curatorial muzical româno-norvegian, proiectul va aduce noi concepte vizuale, prin design de instalație de artă contemporană și new-media, sub titlul „Asgard in Transylvania – Voice of Odin, Freyja’s Weeping, Yggdrasil și ARTmania Spot”. Astfel, cele trei scene ale festivalului vor fi instalații de artă prezentate în piețele centrale din Sibiu și, în parte – „ARTmania Spot” -, la evenimentele partenerilor din Norvegia.
Trupe românești vor concerta la festivalurile Inferno și Midgardsblot, unde vor fi prezentate și performance-uri de artă contemporană din România, iar formații norvegiene vor face parte din line-up-ul festivalului ARTmania 2023.
Concerte și performance artistic românesc, în Norvegia
Pentru scena „Voice of Odin” de la ARTmania Festival 2023, conceptul va fi declinat pe stiluri muzicale din nișa metal, în timp ce „Freyja’s Weeping” va fi dedicată muzicii ambientale, acustice. La „Yggdrasil” va fi prezentat un performance, iar pe „ARTmania Spot”, scena principală, un artist norvegian cunoscut la nivel internațional.
De cealaltă parte, publicul de la Inferno Metal Festival 2023 și Midgardsblot Festival 2023 va asista la concerte și performance-uri ale unor artiști români.
„Acest parteneriat este răspuns la nevoia de acces a publicului român iubitor de rock-metal la produse artistice de calitate din această nișă, dar și la necesitatea dezvoltării abilitaților artistice și a profesionalismului muzicienilor români ce activează în zona rock-metal. Suntem entuziasmați de colaborarea cu Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și de evenimentele pe care le pregătim în anul care urmează”, a declarat Codruța Vulcu, fondatorul și directorul ARTmania Festival și președinte al Asociației Române a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale – AROC.
Pentru ediția de anul viitor a ARTmania Festival a fost confirmată trupa norvegiană Emperor. Vor concerta și SAMAEL (Elveția), Pain of Salvation (Suedia), iar noi nume vor fi comunicate în săptămânile ce urmează.
Un nou cap de afiș va fi anunțat pe 23 noiembrie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, care va fi urmată de o petrecere progressive rock la clubul Quantic din București. Accesul publicului la eveniment va fi gratuit, iar doar în cadrul acestuia fanii vor putea să mai cumpere abonamente la prețul de 350 de lei/ buc + taxe.
Până la acea dată, abonamentele pentru ARTmania Festival 2023 pot fi achiziționate de pe website-ul oficial (www.artmaniafestival.ro) și de pe iabilet.ro, la prețul de 350 lei/ buc. + taxe, după care prețul va fi modificat.
La edițiile anterioare ale ARTmania Festival au concertat, între alții, Steven Wilson, Serj Tankian, Devin Townsend, Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall și Deine Lakaien.
„Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural” este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul are o valoare nerambursabilă de 980.230,30 lei (198.102,36 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 12 luni.