Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Mutzner și Ilfoveanu, cele mai mari prețuri în ultima licitație Alis din octombrie
samuel mutzner, tânără cu broboadă, alis

Mutzner și Ilfoveanu, cele mai mari prețuri în ultima licitație Alis din octombrie

Tânără cu broboadă”, ulei pe carton de Samuel Mutzner (1984 – 1959), și „Drum de țară” (1991), ulei pe pânză de Sorin Ilfoveanu (n. 1946), au înregistrat cele mai mari prețuri în licitația organizată de casa Alis pe 22 octombrie.

Un sfert din lucrările de pictură și grafică scoase la vânzare prin casa Alis la final de octombrie au fost vândute, aceasta fiind una dintre licitațiile cu cea mai mică rată de adjudecare.

Lucrarea lui Mutzner a fost vândută pentru 22.500 de lei, care a reprezentat și prețul de pornire în licitație.

Cele mai valoroase loturi, din punct de vedere al prețului de adjudecare, au fost: „Dialog”, ulei pe pânză de Mircea Ciobanu (1950 – 1991), vândut pentru 5.000 de lei; „Pariziancă” (1921), tempera, lucrare în formă ovală, de Nicolae Vermont (1866 – 1932), vândut pentru 4.500 de lei; „La cârciumă” – șapte desene, tuș pe hârtie, de Constantin Piliuță (1929-2003), pentru 3.500 de lei.

drum de țara, sorin ilfoveanu, alis

„Drum de țară”, Sorin Ilfoveanu (c) Alis

În segmentul Artiști în viață al licitației au fost incluse unsprezece loturi. A fost vândut doar „Drum de țară” (1991), ulei pe pânză de Sorin Ilfoveanu (n. 1946), pentru 5.500 de lei.

Segmentul Sculptură al licitației a cuprins trei lucrări: Ion Jalea (1887 – 1983) – „Tânără”, bronz cu înălțime de 30cm, turnătorie Fr. Guran, preț de pornire de 20.000 de lei; Peter Jecza (1939 – 2009) – „Îmbrățișare”, bronz cu înălțime de 17cm, preț de pornire de 2.500 de lei; Vasile Craioveanu (1940 – 2010) – „Compoziție”, ceramică glazurată 43x41cm, cu preț de pornire de 2.000 de lei.
Niciuna nu și-a găsit cumpărător.