Muzeele americane aduc femeile în prim-plan în 2023
Anul 2023 promite să ofere, cel puțin în Statele Unite, numeroase expoziții inovatoare realizate de femei artiste. Printre ele se numără show-uri ce prezintă comunități marginalizate din punct de vedere istoric, oferind publicului modalități de a se conecta cu noi perspective asupra lumii, de a experimenta materiale interesante folosite în moduri inovatoare și de a remarca abordări diferite cu privire la ceea ce este arta.
În urmă cu trei luni, datele Organizației Națiunilor Unite au raportat că egalitatea deplină între femei și bărbați se află încă la secole distanță, la propriu, iar în octombrie ediția 2022 a Indexului egalității de gen a constatat că drepturile femeilor au scăzut în mai multe domenii-cheie pentru prima dată din 2010, relatează The Guardian. Ziarul britanic a selectat câteva expoziții importante, ce aduc în prim-plan femeile și drepturile pentru care luptă reprezentantele multor comunități.
„Fresh Up”
Gio Swaby, artistă din Bahamas care și-a construit un nume prin utilizarea textilelor pentru a crea portrete colorate și stratificate, inspirate de munca de croitoreasă pe care mama ei a întreprins-o în timpul tinereții lui Swaby, aduce „Fresh Up” la Art Institute of Chicago, între 8 aprilie și 3 iulie.
„Between Two Rivers”
Fotografa americană de origine vietnameză An-My Lê prezintă „Between Two Rivers”, la Museum of Modern Art din New York, între 5 noiembrie 2023 și 9 martie 2024. Expoziția cuprinde și instalații monumentale, sculpturi, filme și lucrări textile.
„Timelapse”
Artista americană de origine chineză Sarah Sze va expune începând cu 31 ianuarie, la Guggenheim Museum, o serie de instalații concepute special pentru acest spațiu. Expoziția „Timelapse” va aduce surprize vizitatorilor și se va extinde în afara zidurilor muzeului.
„Memory Map”
Artista amerindiană Jaune Quick-to-See Smith, influentă în lumea artei încă din anii 1970, aduce laolaltă lucrări care acoperă cinci decenii, fiind cea mai mare expoziție a ei de până acum. „Memory Map”, deschisă la Whitney Museum din 19 aprilie până în august 2023, oferă publicului șansa de a vedea dialogul critic al lui Smith cu cultura americană, inclusiv cu multe dintre mișcările artistice majore ale acesteia – cum ar fi pop art și expresionismul abstract -, în timp ce trasează evoluția unui artist american important.
„Art in the Experiences of Anishinaabe, Inuit and Pueblo Women”
„Vitality and Continuity: Art in the Experiences of Anishinaabe, Inuit and Pueblo Women” reunește lucrări semnate de mai multe artista, centrându-se pe Kenojuak Ashevak, Kelly Church și Maria Martinez. Expoziția celebrează rolul femeilor în trei comunități amerindiene diferite. Acest proiect din cadrul inițiativei „Poduri de artă” a Institutului de Arte din Detroit va ajunge în diverse locuri din Michigan, în perioada 21 ianuarie 2023 – 6 ianuarie 2024.
„Women Defining Women”
„Women Defining Women In Contemporary Art of the Middle East and Beyond” reunește 75 de lucrări ale unor artiste născute sau care trăiesc în societățile islamice. Expoziția oferă o imagine rar văzută asupra transformărilor sociale și politice dramatice care au loc în Africa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, precum și în comunitățile de imigranți și refugiați din întreaga lume. Găzduită de Los Angeles County Museum of Art, „Women Defining Women” va fi expusă între 23 aprilie și 24 septembrie 2023.
„Composing Colour”
Lucrări ale artistei afro-americane Alma Thomas, reprezentantă a expresionismului abstract american, vor fi expuse sub titlul „Composing Colour” la Smithsonian American Art Museum, din 15 septembrie 2023 până la 2 iunie 2024. „Composing Color” prezintă o explorare impresionantă a călătoriei sale prin abstracție, prezentând lucrări realizate în perioada prolifică, din 1959 până la moartea sa, în 1978.
Foto: „Work in progress”, Sarah Sze, 2022 (c) Sarah Sze Studio