Muzeul Van Gogh a achiziţionat patru gravuri rare ale artistei americane Mary Cassatt
Mary Cassatt (1844-1926) a făcut parte din prima generaţie de impresionişti şi a fost contemporană cu Vincent van Gogh. Noile achiziţii pentru colecţia muzeului din Amsterdam sunt trei gravuri color de dimensiuni mari şi o litografie în negru, arată Art Daily.
Cassat a fost pionier al timpului său, iar decizia sa de a crea gravuri color a fost considerată îndrăzneaţă atunci, deoarece includea un amplu proces de producţie.
Noile lucrări vor fi expuse în colecţia permanentă a muzeului, imediat ce instituţia de cultură va fi redeschisă publicului.
Cele patru opere sunt în condiţie excelentă şi sunt considerate ca fiind unele dintre cele mai bune lucrări grafice ale acelei epoci.
Muzeul Van Gogh colecţionează şi expune opere ale lui Vincent van Gogh şi ale contemporanilor săi. Adăposteşte unele dintre cele mai importante gravuri franceze realizate în a doua jumătate a secolului XIX. Reprezentanţii muzeului şi-au dorit de mult timp să aducă lucrări de Cassatt în portofoliu.