Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Nichita Stănescu, în viziunea artistului Mircia Dumitrescu la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu
nichita

Nichita Stănescu, în viziunea artistului Mircia Dumitrescu la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu

Expoziția „Nichita azi. Expoziție bibliofilă Mircia Dumitrescu”, al cărei curator este dr. Alexandru Constantin Chituță, va fi deschisă pe 1 aprilie la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu.

Vernisajul expoziției va începe, la ora 15:00, cu un recital susținut de muzicianul Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, urmat de un recital de poezie susținut de actrița Mariana Mihu-Plier de la Teatrul Național „Radu Stanca”.

Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției, a transmis: ,,Academicianul, artistul și profesorul Mircia Dumitrescu a ilustrat o mare parte din opera lui Nichita Stănescu. Au fost prieteni și s-au admirat reciproc. Nichita Stănescu i-a dedicat 33 de poeme și un Decalog, iar Mircia i-a dăruit din lucrările sale. Expoziția de la Sibiu pune în prim plan cartea-obiect intitulată «Nichita azi». Astfel, în anul 1982, Mircia Dumitrescu a realizat o operă cu totul neobișnuită: o carte cu dimensiuni spectaculoase, 40 cm/2 m, care poate fi admirată doar dacă o parcurgi de la un capăt la celălalt. S-au făcut doar unsprezece exemplare din această minunată lucrare, niciunul dintre ele nu a fost vândut, toate au fost dăruite. Conform dorinței artistului, în urma expoziției organizată în vara anului 2021 la Muzeul Național Brukenthal, un exemplar din această carte va fi donat muzeului sibian”.

Evenimentul dedicat lui Nichita Stănescu este prilejuit de împlinirea a  89 de ani de la nașterea scriitorului.

Mircia Dumitrescu este un artist dedicat gravurii. A îndrumat multe generații de artiști cărora le-a câștigat admirația și recunoștința. În anul 2021, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, a realizat patru expoziții în țară, dintre care una la Muzeul Național Brukenthal. În același an, președintele Klaus Werner Iohannis l-a decorat cu Steaua României.