
Noi îndoieli cu privire la autenticitatea unui Rubens din National Gallery London
Un istoric de artă semnalează un „meșteșug prost” în lucrarea datată secol XVII, intitulată „Samson and Dalilah” și atribuită lui Peter Paul Rubens aflată la National Gallery London.
După 45 de ani de când a fost cumpărată pentru un preț record la acea vreme (2,5 milioane de lire sterline), prin casa Christie’s, pictura este considerată acum o copie din secolul XX a unui tablou de mult pierdut al maestrului flamand din secolul al XVII-lea.
O comparație stilistică detaliată între această pictură și tablourile „incontestabile” ale lui Rubens, scrie The Guardian, va fi prezentată în martie de istoricul de artă Euphrosyne Doxiadis într-o carte și într-o conferință la King’s College din Londra. Volumul „NG6461: The Fake National Gallery Rubens” va fi publicat în 12 martie, cu o zi înainte de conferință.
Ea susține că „tușele fluide și întortocheate care sunt caracteristice lui Rubens nu se văd nicăieri” în „Samson și Dalila”, pictură ce înfățișează povestea din Vechiul Testament a eroului israelit Samson trădat de frumoasa Dalila. Este cunoscut că Rubens a pictat un astfel de subiect între 1608 și 1609 pentru Nicolaas Rockox, sponsorul lui din Anvers.
Cercetătoarea a comparat reprezentarea statuii Venus și Cupidon din tabloul de la Galeria Națională cu un fragment din „Minerva protects Pax from Mars” al lui Rubens din același muzeu: „Este doar un meșteșug prost. În secolul al XVII-lea, ar fi fost considerat un fiasco inacceptabil”.
Ea a spus că Rubens nu i-ar fi tăiat vreodată degetele de la picioare lui Samson și că astfel de detalii diferă de copiile contemporane ale originalului său „pierdut”. Degetele apar într-o gravură de Jacob Matham și într-o pictură de Frans Francken cel Tânăr.
Doxiadis are și o mărturie a lui Jan Bosselaers, defunct bancher și cunoscător de artă, care contrazice sugestia Galeriei Naționale conform căreia spatele tabloului a fost lipit de o foaie de carton „probabil în cursul secolului [XX]”. Bosselaers i-a prezentat atunci o fotografie veche a tabloului scos din ramă înainte de vânzarea sa, în 1980, sugerând că a fost lipit de un carton după aceea.
Lucrarea, posibil să fi fost realizată în atelierul lui Sorolla
Michael Daley, directorul ArtWatch UK, care a cercetat pictura – descoperind dovezi suplimentare împotriva atribuirii ei lui Rubens – a descris dezvăluirea lui Bosselaers drept „explozivă”. „Știind că tabloul era încă o pânză atunci când a ajuns la Londra în 1980, se ridică întrebarea de ce și de către cine a fost plantat și montat pe o foaie de carton”.
Daley a obținut un document care arată că tabloul a fost cumpărat în 1929 de un dealer german de la un restaurator pe nume Gaston Lévy, un brazilian care a făcut parte din cercul madrilen al artistului spaniol Joaquín Sorolla y Bastida.
Doxiadis spune că, la Muzeul Sorolla din Madrid, a recunoscut imediat „stilul NG6461 [numărul de inventar al tabloului]”.
Sorolla și elevii lui, în conformitate cu tradiția educației artistice din secolul al XIX-lea, aveau obiceiul să copieze vechii maeștri ca exercițiu de învățare a tehnicilor clasice. Ea sugerează că Lévy și colegii săi studenți și-au asumat provocarea de a recrea capodopera pierdută, pe baza unor copii contemporane. Ea a descoperit, de exemplu, că Lévy vizitase muzeul din München care deține tabloul lui Francken.
„Presupun că NG6461 este cel mai probabil o copie legitimă pe care Lévy și colegii săi pictori au realizat-o sub supravegherea mentorului lor, Sorolla, în Madridul începutului de secol XX. Degetele lipsă pot fi acum explicate: atunci când studenții fac o copie a unui maestru vechi, este o lege nescrisă ca ei să lase ceva afară, pentru a nu părea că încearcă să înșele”, afirmă ea.
În 2021, testele AI efectuate de Art Recognition, o companie elvețiană, au concluzionat că există o probabilitate de 91% ca opera de artă să nu fie autentică.