Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Nominalizările pentru Premiile AFCN
afcn

Nominalizările pentru Premiile AFCN

Asociaţia Amural şi Fundaţia MARe se numără printre organizaţiile nominalizate la Premiile Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), care vor fi acordate pe 16 mai.

Nominalizările au fost făcute pe baza înscrierilor primite de la organizațiile care au inițiat și realizat proiecte în 2021, de către un juriu compus din: Josef Bartha (Fundația ArtEast), Robert Bălan (Asociația Art No More), Irina Gâdiuță (Asociația O2G), Cristina Modreanu (Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – ARPAS), Victor Olăhuț (Asociația Cultura’n Șură), Alin Rotariu (Asociația Simultan) – reprezentanți ai premianților din 2020 și Cristina Toma (Muzeul Cărții și Hărților Vechi), invitată conform regulamentului.

Nominalizările la categoria „Rezistență prin cultură” au fost făcute pe baza propunerilor membrilor juriului, din lista organizațiilor eligibile care au derulat proiecte cu finanțare AFCN în 2021, informează organizatorii.

La categoria „Activare culturală în spaţiul public”, dedicată iniţiativelor ce activează participativ memoria colectivă și valorizează identitatea locului au fost nominalizate:

Asociația Amural, pentru „Brașov Underground Museum” – artă digitală. Proiect pilot în configurarea Parcului Cultural „După Ziduri”;

Asociația Antistatic, pentru „Străzi cu renume”, din București;

Asociația Citizenit , pentru  „Laborator intraurban. Spații interculturale”, din Arad;

Asociația DELAZERO, pentru  Festivalul de Dans Contemporan „Connect”, ediția I, desfăşurat în Craiova;

Asociația MiniREACTOR, pentru proiectul „re.adapt”, din Cluj Napoca.

La categoria „Comunicare şi mediere culturală”, ce reuneşte proiecte care au vizat promovarea rolului culturii în modelarea societății, formarea de noi categorii de public și/sau dezvoltarea de audiențe sunt nominalizate:

Asociația Animest, pentru „Academia Minimest”, proiect desfăşurat online;

Asociația culturală și ecologică SEPALE, pentru „Apocalipsa elefantului alb”, proiect desfăşurat în  Timișoara, Arad, Viena;

Asociația Culturală Yorick, pentru „Nu s-a întâmplat nimic – spectacol după un text colectiv pe tema #metoo”, Târgu Mureș;

Asociația PostModernism Museum, pentru „15 retrospective digitale ale artei contemporane românești 1990-2020”, proiect online;

Fundația MARe/Muzeul de Artă Recentă, pentru „Fabrica de sens”, București.

La categoria „Incluziune socială şi dialog intercultural”, pentru o inițiative culturale care au implicat grupuri minoritare și/sau categorii defavorizate sunt nominalizate:

Asociația Culturală Gabriela Ionescu și Slavomir Popovici, pentru „ART2oo, ediția a II-a”, București, proiect desfăşurat în București, Iași, Timișoara;

Asociația LUME BUNĂ, pentru  „ROCultural”, București, proiect desfăşurat în Sat Piscu – Galați, Sat Corlățel – Mehedinți, Sat Vaideeni – Vâlcea, Sat Faraoanele – Vrancea, Cork – Irlanda și online;

Asociația pentru promovarea artelor contemporane, pentru Festivalul Internațional de Teatru Rom KATHE, AKANA!, București;

Asociaţia Q-Arts, pentru „Muzeul Abandonului. Muzeu forum digital și participativ”, online.

Pentru „adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură”,  care evidenţiază organizaţii care au derulat proiecte culturale în zone cu infrastructură culturală precară, cu alocări bugetare pentru cultură mici, cu un consum cultural redus și cu un sector cultural non-profit slab dezvoltat, sunt nominalizate:

Asociația culturală ISVOR, pentru „Carnavalul Animalelor”, București, proiect desfăşurat în București, judeţul Vâlcea (satele Popești, Muereasca de Sus, Sălătrucel, Ulmetu, Bodești, Budești, Stoenești, Mălaia) şionline;

Asociația Frilensăr.ro , pentru „VIITORUL CONTINUU”, București, proiect desfăşurat în Târgu Neamț, Pipirig, Gherăești, Ceahlău, Tașca, Pângărați, Poiana Teiului, Bălțătești, Timișești, Urecheni, Bicazu Ardelean, Oglinzi – jud. Neamț, București, Bârlad, Darabani, Eforie, Piatra Neamț;

Asociația VÁRÓTEREM PROJEKT, pentru „Pe patru roți”, ediția a II-a, Cluj-Napoca, proiect desfăşurat în Cluj-Napoca, Sighișoara, Gherla, Carei, Sibiu, Turda, Zalău, Mediaș, Aiud, Răscruci, Săcele, Jebucu, Orăștie, Sâncraiu de Mureș, Gheorgheni și Borsec.

La categoria „Soluţii inovatoare în promovarea patrimoniului”, pentru contribuția la promovarea patrimoniului cultural prin activarea creației contemporane, a noilor medii și/sau prin activarea participativă, au fost nominalizate:

Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet”, pentru „Short Sounds: Silent Romanian Documentary”, București, proiect desfăşurat în București, Timișoara şi online;

Asociația pentru cultură și arte Arbor, pentru „RoART goes virtual”, proiect desfăşurat în  București şi online;

Asociația SOLIDART , pentru „Homo Videns – TURNUL #următorulnivel”, proiect desfăşurat în Timișoara şi online.

La categoria „Activarea patrimoniului imaterial”, pentru o iniţiativă care a adus în actualitate și a făcut relevant pentru societatea contemporană patrimoniul imaterial, punându-i în valoare resursele identitare, au fost nominalizate:

Asociația ACCES Călărași, pentru „Manual de lăutărie”, proiect care s-a desfăşurat online şi la Brezoi, Vâlcea;

Asociația culturală D´A CAMERA, pentru „Povestea primei simfonii”, care s-a desfăşurat în Bucureştişi online;

Asociația MONUMENTUM, pentru „Salvând cultura celuilalt”, care s-a desfăşurat la Alțâna (Sibiu), București, Cluj-Napoca, Brașov, Nocrich, Arpașu de Jos, Cârța, Porumbacu de Jos.

La categoria „Cooperare culturală internaţională”, pentru o inițiativă care a activat colaborări și parteneriate internaționale și a prilejuit întâlnirea publicului internațional cu artiști/producții artistice din România:

Asociația culturală „NOTES & TIES”, pentru „Cluj International Competition & Masterclasses”, Cluj-Napoca;

Asociația Institutul Prezentului, pentru „Idolul Modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean”, București;

Asociația STORYSCAPES, pentru „Human Violins” (VR), București;

Fundația Art Encounters, pentru Bienala Art Encounters 2021, Timișoara.

Pentru  promovarea culturii scrise, premiu acordat unor proiecte menite să stimuleze apetitul pentru lectură, pentru explorarea, înţelegerea și interpretarea textului scris:

Asociația culturală VIS-A-VIS, pentru Școala de lectură „Lege et impera”, proiect desfăşurat online, în Brăila, Blaj, Deva, Huși, Petrila, Sibiu, București;

Asociația pentru CREATIVITATE, pentru „Povești desenate”, proiect desfăşurat în Sat Roșu, Chitila (Ilfov);

Asociația Sfera Timișoarei, pentru „eLibrăria – Lecția de română”;

Asociația Școala de Valori, pentru „Jurnalul Adolescentului Tech” – online;

DE BASM – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți, pentru „Caravana De Basm în Oltenia de sub munte”, proiect desfăşurat în Comunele Vlădești, Pietrari, Valea Mare, Popești, judeţul Vâlcea.

Pentru activare interdisciplinară, secţiune dedicată inițiativelor care au implicat colaborarea dintre artiști și/sau specialiști din diverse medii și domenii creative sau de cercetare umanistă:

Asociația HEARTH, pentru „Festivalul Scrisorilor”  – Ediția I, București;

Asociația OV 05, pentru „Solitare Solidare –  Experiențe ale maternității în pandemie”, proiect desfăşurat în București și online;

Asociația Qolony, Colonia pentru artă și știință, pentru „Fusion AIR”, proiect desfăşurat în București şi pe platforma Măgurele;

Asociația Trib’Art, pentru „Compas Orchestral-Romanian Chamber Orchestra”, proiect desfăşurat în Timișoara, Sibiu, București.

Pentru „Rezistenţă prin cultură”, care evidenţiază  organizații care continuă să-și desfășoare activitatea de peste 10 ani contribuind la configurarea scenei culturale:

Asociația Culturală BIS din Sibiu

Asociația Da’DeCe din București

Asociația Jumatatea Plină din Ploiești

Asociația TEATRUL.RO din București

Fundația Calina din Timișoara