Nouă politică franceză de restituire de artefacte
Liniile directoare privind politica de restituire a obiectelor jefuite din fostele colonii și din perioada nazistă sunt prezentate într-un raport comandat de președintele francez Emmanuel Macron și redactat de Jean-Luc Martinez, fost director al Muzeului Luvru.
Martinez a afirmat că raportul a recomandat o abordare pragmatică pentru restituirea proprietăților culturale. Un proiect de lege privind jafurile de artă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial va fi discutat de Senatul francez pe 23 mai, iar alte două legi e așteptat să fie adoptate în lunile următoare.
Guvernul a pus deja în aplicare unele dintre recomandările cuprinse în raport, în special proiectul de lege privind operele de artă jefuite de naziști.
Una dintre cele două legi s-ar putea aplica obiectelor provenite din fostele colonii ale imperiilor occidentale, pe care raportul le definește în termeni globali, și nu doar din Africa și din fostele sale dominații franceze. Cealaltă se referă la rămășițele omenești.
Ilegalitatea și ilegitimitatea, criterii principale pentru restituire
Martinez a declarat pentru Art Newspaper că raportul său recomandă studierea cererilor de restituire formulate de opt țări africane pentru a stabili un „criteriu de returnabilitate”. Mai degrabă decât să se bazeze pe un punct de vedere ideologic sau moral, acesta spune că dorește să adopte o „abordare pragmatică pentru a defini o lege-cadru de restituire”.
El a propus două criterii principale ca bază pentru restituiri: „ilegalitatea și ilegitimitatea”. Spre exemplu, în conformitate cu legislația franceză de la momentul invaziei coloniale a Franței în Algeria la începutul secolului al XIX-lea, armele pot fi confiscate în mod legal de la un inamic, dar bunurile culturale trebuiau returnate după luptă. Astfel, cărțile și hainele liderului rebel Abdelkader ibn Muhieddine (cunoscut în mod obișnuit sub numele de Abdelkader) ar fi trebuit să îi fie restituite atunci când s-a predat, ceea ce face ca statutul lor în Franța să fie „ilegitim”.
De asemenea, dacă un ofițer a predat bunuri jefuite unui muzeu francez, așa cum a fost cazul multor obiecte jefuite din Regatul Benin, donația ar trebui să fie considerată „ilegală, deoarece o astfel de pradă de război personală nu este permisă”. O recomandare cheie a raportului este ca cererile de restituire să fie studiate de o comisie științifică bilaterală care va oferi public un aviz înainte de decizia finală a instanțelor franceze.
Cererile de restituire ar trebui să vină din partea statului
Martinez spune că, în ciuda aprehensiunilor curatorilor, foarte puține opere deținute de muzeele franceze vor intra sub incidența acestor definiții. „Dintre cele 85.000 de obiecte examinate de muzeul Quai Branly din Paris, doar 300 sunt problematice și ar putea corespunde acestor criterii”. Raportul său subliniază și că cererile de restituire ar trebui să vină din partea statului care trebuie, la rândul său, să se asigure că operele sunt bine păstrate și expuse după ce sunt restituite.
Raportul mai sugerează să se faciliteze restituirile către națiuni străine, odată ce criteriile pentru returnarea lor au fost îndeplinite.
În prezent, restituirile de orice fel trebuie să fie aprobate prin legi speciale, ceea ce poate dura ani. Legea deja introdusă privind operele de artă jefuite de naziști, potrivit raportului lui Martinez, va facilita decesionarea acestora și extinde definiția artei jefuite dincolo de timpul și spațiul ocupației germane a Franței și în perioada 1933-1945 în întreaga Europă.
Restituirile, un subiect sensibil
Acest raport vine la aproximativ șase ani după ce Macron a cerut public „restituirea patrimoniului african” în timpul unei vizite de stat în Burkina Faso. Și au trecut patru ani și jumătate de când academicienii Bénédicte Savoy și Felwine Sarr au prezentat argumente în favoarea unor restituiri sistematice către țările africane. De atunci, problema a fost oarecum minimalizată, dar rămâne un subiect sensibil.
Unele muzee din Paris, precum Quai Branly, Muzeul Omului și Muzeul Armatei, au creat în ultimii ani, în mod discret, noi departamente de cercetare a provenienței colecțiilor lor în perioada colonială franceză, cu contribuții ale cercetătorilor și conservatorilor africani. Martinez a urmărit îndeaproape aceste inițiative și a analizat poziția altor națiuni europene, precum și consultarea cu statele africane interesate.
Raportul său oferă prima sinteză a politicilor de restituire din întreaga Europă. El subliniază specificitatea colecțiilor publice franceze, care sunt considerate inalienabile pentru totdeauna.
„Ele nu aparțin statului, ci națiunii, iar statul este doar păstrătorul lor”, spune el. „Aceasta este marea diferență dintre Franța și alte țări occidentale. unde fiecare muzeu poate decide singur astfel de chestiuni”. Martinez își încheie raportul propunând ca țările europene și africane să stabilească un cadru comun pentru restituiri, precum principiile de la Washington din 1998 privind arta jefuită, și să înființeze un fond pentru a ajuta această nouă cooperare.
