Nouă teorie despre celebrul portret de nuntă al lui Jan van Eyck
Misterele legate de Van Eyck se înmulțesc, pe măsură ce un catalog al expoziției de la National Gallery readuce în atenție teoria conform căreia celebrul portret de nuntă îi înfățișează pe artist și pe soția sa, și nu pe soții Arnolfini.
„Portretul familiei Arnolfini” (1434) al lui Jan van Eyck este una dintre operele emblematice ale Galeriei Naționale din Londra încă de la sosirea sa la muzeu, în 1842.
Câteva informații esențiale despre acest portret dublu, care îl înfățișează pe un bărbat relativ tânăr și pe soția sa idealizată, pot fi deduse doar privind inscripția proeminentă în latină a operei, care se traduce prin „Jan van Eyck a fost aici în 1434”.
De-a lungul anilor, aproape orice alt aspect legat de tablou – de la camera misterioasă în care a fost pictat până la ocazia obscură a realizării sale – a fost subiect de dezbatere, cu excepția numelui de familie al bărbatului – Arnolfini, legat de o familie extinsă de negustori înstăriți din Lucca, activi în Bruge-ul secolului al XV-lea, unde Van Eyck își avea atelierul.
Acum, cu ocazia expoziției de la National Gallery intitulată „Van Eyck: The Portraits” (21 noiembrie – 11 aprilie 2027), care reunește toate cele nouă portrete pe panou ale artistului care s-au păstrat, curatorul berlinez Stephan Kemperdick, într-un eseu din catalog, a lansat o posibilă bombă, sugerând că bărbatul din „Portretul familiei Arnolfini” este chiar Van Eyck, iar femeia care stă lângă el este soția artistului, Margaret, modelul unui alt portret al lui Van Eyck din 1439, împrumutat pentru expoziție de la Bruges, potrivit The Art Newspaper.
Inscripţie reanalizată
Teoria lui Kemperdick, prezentată în cadrul unor conferințe recente, dar publicată abia acum pentru prima dată, nu este una cu totul nouă. La sfârșitul anilor 1840, viitorul prim director al Galeriei Naționale, Charles Eastlake, susținea că inscripția artistului, pe care el credea că o poate traduce prin „Jan van Eyck era acesta”, însemna că tabloul era, de asemenea, un portret dublu al artistului și al soției sale. Însă, la începutul anilor 1860, istoricul de artă britanic W. H. James Weale a interpretat o referință dintr-un inventar din secolul al XVI-lea la un anume „hernoul le fin” din tablou, pe care l-a considerat versiunea franceză a numelui de familie italian Arnolfini. Legătura dintre cuplu și acea familie a fost astfel stabilită definitiv, deși cercetătorii nu sunt de acord, adesea vehement, cu privire la care membru anume al clanului Arnolfini este reprezentat.
Kemperdick a reanalizat inscripția, care este neobișnuit de mare și plasează în mod vizibil numele artistului lângă capul figurii masculine. El susține că acest lucru indică o legătură directă între Van Eyck și bărbatul respectiv.
De asemenea, a reconsiderat asocierea dintre referința „hernoul le fin” și numele de familie Arnolfini. Făcând referire la clasificarea din perioada modernă timpurie a operei din Evul Mediu târziu, considerată nu un portret, ci mai degrabă o pictură de gen obscenă, Kemperdick sugerează că „hernoul le fin” nu este numele de familie corect al modelului, ci o poreclă ulterioară și batjocoritoare folosită de generațiile următoare pentru a-l identifica în mod eronat pe bărbat ca fiind un „escroc înșelat”. Kemperdick sugerează, de asemenea, că o referință la Sfânta Margareta în statueta de pe cadru, situată lângă capul femeii, servește la identificarea acesteia ca fiind soția lui Van Eyck.
Mai multe portrete ale familiei Arnolfini
Kemperdick este curatorul colecției de pictură germană, olandeză și franceză din perioada anterioară anului 1600 de la Gemäldegalerie din Berlin, muzeu renumit pentru colecția sa de artă olandeză timpurie și care deține în propria colecție un portret realizat de Van Eyck (în jurul anilor 1435-1438) al aceluiași bărbat care apare în „Portretul familiei Arnolfini” de la National Gallery. Cele două tablouri vor fi expuse împreună în cadrul expoziției de la Londra.
Nicholas Flory, co-curatorul expoziției „Van Eyck: Portretele”, alături de Emma Capron, curatoarea Galeriei Naționale pentru pictura olandeză timpurie și germană, afirmă că el și Capron consideră teoria lui Kemperdick „interesantă”, dar „speculativă”, invocând, printre alte motive, faptul că femeia din portretul de la Bruges, despre care știm că este Margaret pe baza inscripției, are ochii de un albastru-cenușiu, în timp ce femeia din Portretul familiei Arnolfini are ochii căprui.
Și alți cercetători de renume specializați în opera lui Van Eyck au îndoieli.
Implicațiile teoriei lui Kemperdick sunt de o amploare considerabilă. Un alt portret al lui Van Eyck de la National Gallery, datând din 1433, care înfățișează un bărbat mult mai în vârstă decât personajul din „Portretul familiei Arnolfini”, este acum identificat provizoriu de muzeul londonez ca fiind un autoportret. Totuși, acest lucru nu poate fi adevărat dacă teoria lui Kemperdick este corectă.
Expoziția „Van Eyck: Portretele” va prezenta opera din Berlin sub denumirea sa anterioară și consacrată, „Familia Arnolfini”, în timp ce Gemäldegalerie, sub conducerea lui Kemperick, a redenumit-o recent „Portrait of a Man with a Red Chaperon”. Iar dezbaterea privind acest cuplu promite să continue mult după închiderea expoziției, în aprilie.
Dincolo de întrebările legate de autorul și data realizării sale, „Portretul Arnolfini” rămâne un mister, ceea ce se potrivește perfect cu un artist despre care, printre alte informații esențiale, chiar și data și locul nașterii sunt, de asemenea, obiectul speculațiilor.

