Nuduri „scandaloase” de Auguste Rodin

Sculptura „Vârsta de bronz”, care a ajuns în Colecția familiei regale la începutul secolului trecut, are la bază un original controversat. Auguste Rodin (1840 – 1917) a realizat mai multe versiuni din bronz, după ce cu greu a reușit să vândă originalul Statului francez.

Lucrarea a fost expusă fără titlu la Cercle Artistique din Bruxelles, în 1877, apoi, în același an, cu titlul „L’age d’airain”, la Salonul de la Paris, unde a provocat un scandal. Îndepărtându-se de sculptura academică de la acea vreme, care supunea corpul uman unor sinteze formale, Rodin a venit cu detalii care atestă măiestria sculptorului și atenția lui față de natura vie.

Potrivit Muzeului Rodin, un tânăr soldat belgian, Auguste Ney, a servit drept model pentru această statuie lipsită de orice element care ar putea lămuri identitatea subiectului. Inițial, în mâna stângă se afla o suliță, dar Rodin a decis să înlăture arma pentru a elibera brațul și a insufla gestului o nouă liberalitate.

Acuzat că a folosit un mulaj în mărime naturală al personajului său, atunci când statuia a fost expusă la Paris, artistul a trebuit să demonstreze că felul în care a modelat sculptura provenea dintr-un studiu aprofundat al profilurilor, nu dintr-un mulaj în mărime naturală. În final, a fost declarat nevinovat de orice înșelătorie, iar scandalul a atras atenția asupra lui Rodin și i-a adus comanda pentru „Porțile infernului/ La Porte de l’Enfer” în 1880.

„Sărutul” născut din „Infern”

Din această opera amplă s-a născut „Sărutul”. O scenă, deopotrivă, senzuală și scandaloasă. Rodin a decis să îi reprezinte pe Paolo și Francesca, personaje din poemul „Divina Comedie”, de Dante Alighieri, uciși de soțul ei, care îi surprinsese sărutându-se. Cei doi îndrăgostiți au fost condamnați să rătăcească prin infern. Această statuie ocupa în marea creație o poziție proeminentă, vizavi de Ugolin, până în 1886, când sculptorul și-a dat seama că această reprezentare a fericirii și senzualității era în contradicție cu tema proiectului său major.

Rodin a transformat-o într-o lucrare de sine stătătoare și a expus-o începând cu 1887. Succesul a fost imediat, iar pentru că nu putea fi identificați cei doi îndrăgostiți, publicul a numit-o „Le Baiser/ Sărutul”.
Statul francez a comandat o versiune în marmură, mai mare, pentru care Rodin a avut nevoie de aproximativ zece ani să o realizeze.

Până la Rodin, femeia era obiectul adorației, iar în această lucrare personajul feminin răspunde cu gesturi erotice celui masculin, astfel „avem de-a face cu o expunere a relației celor doi parteneri”, după cum a punctat dr. Călin Stegerean în conferința „Costumul lui Adam. Nudul de la canon la scandal” de la Muzeul Național de Artă al României, în care a inclus cele două opere.

Versiunea în bronz a „Sărutului” de la MNAR a făcut parte din colecția Muzeului „Ioan și Dr. Nicolae Kalinderu”.

Ambele lucrări sunt expuse alături de „Primăvara”, bronz de Rodin din colecția Muzeului „Anastase Simu”, în Sala Franceză a muzeului, alături de lucrări plastice ale unora ca Alfred Sisley, Paul Signac, Claude Monet și Camille Pissarro, dar și de sculpturi de dimensiuni mai mici semnate Camille Claudel.