Numărul galeriilor newyorkeze care se închid, în creștere. Alexander and Bonin părăsește piața de artă după 28 de ani
Alexander and Bonin, galerie newyorkeză cunoscută pentru diversitatea sa de artiști conceptuali, a fost închisă după 28 de ani de activitate.
Carolyn Alexander, care a fondat galeria împreună cu Ted Bonin, a confirmat săptămâna aceasta că Alexander and Bonin și-a închis oficial porțile la 31 decembrie 2023. Închiderea galeriei a venit la aproximativ opt luni după ce Bonin a murit subit, la vârsta de 65 de ani.
„Sunt în lumea artei de aproximativ 60 de ani, mai întâi cu Marborough London, în anii ’60, apoi în parteneriat cu Brooke Alexander și, în cele din urmă, în parteneriat cu Ted Bonin. Decesul lui din aprilie anul trecut m-a afectat profund și am ajuns la concluzia că a venit timpul să mă retrag”, a răspuns Alexander într-un e-mail pentru ARTnews.
Ambii dealeri au lucrat la galeria lui Brooke Alexander. Cei doi au deschis propria galerie în 1995. Alexander and Bonin a început în SoHo și a fost mutată, doi ani mai târziu, în Chelsea, care urma să devină cartier al galeriilor de artă. Galeria a continuat să fie înaintea trendului – s-a mutat în Tribeca în 2016, înainte ca multe galerii să facă acest pas în anii următori, și s-a mutat din nou în SoHo, unde se afla la momentul închiderii sale.
Rampă de lansare pentru numeroși artiști
Printre artiștii reprezentați și cu care a colaborat galeria se numără Willie Cole, Rita McBride, John Ahearn, Ree Morton, Paul Thek.
Într-o perioadă în care multe galerii din New York nu prezentau prea mulți artiști latino-americani, Alexander and Bonin a organizat expoziții pentru Doris Salcedo, Eugenio Dittborn, Jonathas de Andrade, Dalton Paula și Rigoberto Torres.
Alexander and Bonin a reprezentat o rampă de lansare pentru o serie de artiști care au dobândit faimă internațională. Printre ei, Mona Hatoum, artistă conceptuală reprezentată acum de White Cube, și Emily Jacir, recompensată cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția din 2007.
„A fost plin de satisfacții să reprezint artiști din Europa și din America”, a mai spus Alexander.
Ultima expoziție organizată la Alexander and Bonin a reunit lucrări de Fernando Bryce, Dittborn și Jorge Macchi și s-a încheiat în iunie 2023.
Alexander and Bonin este cea mai recentă galerie newyorkeză cu o moștenire semnificativă care a fost închisă în ultimul an. JTT, cunoscută pentru că a adus talente emergente la o recunoaștere mai largă, a fost închisă după 11 ani. Fondatoarea sa, Jasmin Tsou, s-a alăturat echipei de la Lisson Gallery. Alte galerii mai tinere, precum Queer Thoughts, Foxy Production și Denny Gallery, au urmat.
Cheim & Read, galerie de primă mână din Chelsea, cunoscută pentru susținerea pictorilor, a pus capăt unei activități de 26 de ani, la sfârșitul lunii decembrie, în timp ce Washburn Gallery, tot din Chelsea, a anunțat anul acesta că se închide după 53 de ani.
Credit foto: Alexander and Bonin