Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  O acuarelă de Theodor Aman, cea mai mare estimare într-o licitație a casei Alis
theodor aman

O acuarelă de Theodor Aman, cea mai mare estimare într-o licitație a casei Alis

„Havuzul”, acuarelă de Theodor Aman, are cea mai mare estimare stabilită, între 8.000 și 10.000 de lei, cu un preț de pornire de 37.500 de lei, în licitația organizată, duminică, de casa Alis.

În sesiunea de vânzări „Pictură și Grafică”, sunt scoase la vânzare lucrări, între alții, de Nicolae Tonitza, Ion Țuculescu, Theodor Aman, Ștefan Popescu, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță și Regina Maria.

tuculescu

Ion Țuculescu – „Drum de țară”

Tabloul „Drum de țară”, ulei pe carton de Ion Țuculescu, are un preț de pornire de 20.000 de lei. Opera a fost estimată între 4.200 și 7.200 de lei. „Veneția” de Ștefan Popescu, ulei pe carton, are același preș de pornire. Un alt tablou de Ștefan Popescu, „Peisaj cu casă și pomi”, datat 1918, în aceeași tehnică, are o estimare stabilită între 2.500 și 3.500 de lei, cu un preț de pornire de 10.000 de lei.

„Peisaj dobrogean”, ulei pe carton, de Paul Miracovici, a fost estimat de casă între 3.600 și 5.500 de lei, cu un preț de pornire de 17.500 de lei.

Alexandru Ciucurencu este prezent în licitație cu lucrarea „Peisaj cu pod”, un ulei pe carton, ce are un preț de pornire de 14.000 de lei.

Tonitza este reprezentat în această licitație de tabloul „Munții Bucegi”, ulei pe placaj, cu un preț de pornire de 12.000 de lei, și de „Copil”, acuarelă și creion (de la 6.000 de lei)

O lucrare de Constantin Piliuță, „Iarnă”, va fi licitată de la 5.000 de lei.

De asemenea, „Panseluțe”, ulei pe pânză ce poartă semnătura Reginei Maria, are un preț de pornire de 4.500 de lei.

Participarea la licitație se poate face fizic, telefonic și online, duminică, de la ora 11.00, potrivit casei Alis.

Foto credit: Alis, „Havuzul”, de Theodor Aman