PORTRET. Rafael – maestrul armoniei și al frumuseții ideale
Rafael a avut o viață scurtă, însă la doar 37 de ani ajunsese unul dintre artiștii care au definit Renașterea înaltă. În picturile lui, personajele se așază firesc în spațiu, gesturile sunt atent echilibrate, iar scenele ample sunt ușor de urmărit chiar și atunci când includ zeci de figuri. De la Madonele pe care le-a pictat în Florența până la frescele monumentale din Vatican, lucrările lui Rafael se remarcă prin armonia compozițiilor, echilibrul proporțiilor și frumusețea idealizată a personajelor. Stilul său, caracterizat prin naturalețe și eleganță, a influențat pictura europeană timp de secole.
Cine a fost Rafael
Rafael (Raffaello) Sanzio a fost pictor, desenator și arhitect și a lucrat pentru unii dintre cei mai importanți comanditari ai epocii. Deși este cunoscut în primul rând pentru pictură, activitatea lui a inclus proiecte arhitecturale, desene pentru tapiserii, gravuri și ansambluri decorative pentru interioare, iar în ultimii ani de viață, s-a ocupat și de studierea vestigiilor Romei antice.
Când s-a născut Rafael și cum s-a format ca artist
Rafael s-a născut la Urbino în 1483, cel mai probabil la 6 aprilie, deși unele surse indică data de 28 martie. A fost fiul lui Giovanni Santi, pictor și poet apropiat de curtea familiei Montefeltro, și al Magiei di Battista Ciarla, care provenea dintr-o familie înstărită din Urbino. Mama sa a murit în 1491, când Rafael avea opt ani, iar tatăl său s-a recăsătorit un an mai târziu cu Bernardina di Pero, cu care a avut o fiică, Elisabetta. Giovanni Santi a murit în 1494, astfel că Rafael a rămas orfan de ambii părinți înainte de a împlini 12 ani.
Cum tatăl său lucra pentru curtea familiei Montefeltro, Rafael a crescut într-un mediu în care pictura, literatura și cultura umanistă făceau parte din viața de zi cu zi. Primele noțiuni de desen și pictură le-a primit, cel mai probabil, chiar în atelierul lui Giovanni Santi. După moartea tatălui său, atelierul familiei a continuat să funcționeze sub îndrumarea lui Evangelista da Pian di Meleto, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Giovanni, iar Rafael a rămas în contact cu acest mediu artistic.
Cum s-a conturat parcursul artistic al lui Rafael
Parcursul său artistic s-a construit treptat, de la influența lui Perugino la anii petrecuți la Florența și apoi la marile proiecte de la Roma.
Influența lui Pietro Perugino
Formarea lui Rafael a continuat în Umbria, în apropierea lui Pietro Perugino, unul dintre cei mai apreciați pictori italieni ai momentului. În 1500, era deja suficient de bine pregătit pentru a fi numit „magister” în contractul pentru realizarea unui retablu dedicat Sfântului Nicolae de Tolentino, comandat pentru o capelă din biserica Sant’Agostino din Città di Castello.
În lucrările sale de la vremea respectivă se vede înfluența stilului lui Perugino: compoziții ordonate; personaje calme; un spațiu construit riguros.
Perioada Florența
În toamna anului 1504, s-a stabilit la Florența, unde a rămas aproximativ patru ani. Aici a studiat lucrările unor artiști care aveau să-i influențeze în mod diferit pictura:
Leonardo da Vinci i-a oferit modele pentru construirea relațiilor dintre personaje, expresivitatea figurilor și organizarea piramidală a grupurilor;
Michelangelo l-a orientat spre o reprezentare mai atentă a corpului uman, a anatomiei și a mișcării;
Fra Bartolomeo i-a oferit modele pentru compoziții echilibrate și pentru o construcție mai solidă a figurilor.
Perioada Roma
La sfârșitul anului 1508, Rafael a plecat la Roma, unde Papa Iulius al II-lea l-a chemat să participe la decorarea apartamentelor pontificale din Vatican. Un an mai târziu, a primit responsabilitatea de a decora încăperile cunoscute astăzi ca Stanze di Raffaello. Printre compozițiile monumentale realizate aici se numără „Școala din Atena”, „Disputa Sfântului Sacrament” și „Parnasul”.
După moartea lui Iulius al II-lea, în 1513, Rafael a continuat să lucreze pentru curtea papală în timpul pontificatului lui Leon al X-lea. Numărul tot mai mare de comenzi a dus la extinderea atelierului său, printre colaboratorii apropiați numărându-se Giulio Romano și Gianfrancesco Penni.
Activitatea sa nu s-a limitat la pictură. În 1514, după moartea lui Donato Bramante, Rafael a fost numit arhitect al Bazilicii Sfântul Petru, preluând o parte importantă din responsabilitățile acestuia. În paralel, a lucrat la proiecte pentru palate și vile și s-a implicat în studierea monumentelor Romei antice.
Cele mai populare lucrări ale lui Rafael
De-a lungul vieții, Rafael a realizat un număr foarte mare de picturi, fresce și portrete. Dintre acestea, câteva lucrări sunt reprezentative.
Școala din Atena
„Școala din Atena”, pictată între 1509 și 1511 în Stanza della Segnatura de la Vatican, este una dintre cele mai cunoscute fresce ale lui Rafael. Scena îi prezintă pe marii gânditori ai Antichității într-un spațiu arhitectural amplu, construit cu o perspectivă riguroasă. În centrul compoziției se află Platon și Aristotel, înconjurați de filosofi, matematicieni și savanți precum Pitagora, Diogene, Euclid și Ptolemeu. Rafael a pictat și chipuri inspirate de contemporanii săi, printre care Michelangelo, iar în partea dreaptă și-a inclus propriul portret.

Madona cu sticletele
„Madona cu sticletele”, pictată în perioada florentină, îi prezintă pe Fecioara Maria, Pruncul Isus și micul Ioan Botezătorul într-o compoziție piramidală care reflectă influența lui Leonardo. Astăzi, pictura se află la Galeria Uffizi din Florența.
Madona Sixtină
Pictată în perioada romană, „Madona Sixtină” o înfățișează pe Fecioara Maria înaintând printre nori cu Pruncul în brațe, însoțită de Sfântul Sixt și Sfânta Barbara. Cele mai cunoscute detalii ale tabloului sunt însă cei doi îngerași sprijiniți de marginea inferioară, reproduși ulterior pe numeroase obiecte și imagini decorative.
Portretul Papei Iulius al II-lea
În portretul realizat în jurul anului 1511, Rafael a renunțat la imaginea solemnă și distantă, specifică multor portrete oficiale, și l-a prezentat într-o ipostază mult mai personală. National Gallery notează că această manieră de reprezentare a influențat portretele papale realizate în următoarele două secole.
Schimbarea la Față
„Schimbarea la Față” combină două episoade biblice într-o singură compoziție. În partea de sus este reprezentat Hristos în momentul Schimbării la Față, când înfățișarea Sa se transformă în fața apostolilor Petru, Iacov și Ioan, iar în partea de jos, apostolii încearcă să ajute un băiat chinuit de un spirit rău. Contrastul dintre cele două registre creează o tensiune aparte și îndepărtează lucrarea de calmul și echilibrul care apar atât de des în pictura lui Rafael.
Moartea lui Rafael
Moartea lui Rafael, la numai 37 de ani, a provocat o profundă emoție în rândul contemporanilor săi. Artistul a murit la Roma, în 6 aprilie 1520, chiar în Vinerea Mare, iar înmormântarea sa în Panteon a fost o dovadă a prestigiului de care se bucura atât în mediul artistic, cât și la curtea papală. Deși a avut o viață scurtă, influența sa asupra picturii europene s-a întins mult dincolo de epoca în care a trăit.
Curiozități despre Rafael
Dincolo de lucrările care l-au făcut celebru, viața și activitatea lui Rafael includ câteva detalii mai puțin cunoscute.
Rafael scria și poezie, pe unele dintre desenele sale pregătitoare pentru frescele Vaticanului păstrându-se variante ale unor sonete de dragoste.
În „La Fornarina”, femeia poartă o brățară pe care apare inscripția „Rafael Urbinas”, semnătura artistului integrată chiar în pictură.
Rafael a fost promis în căsătorie Mariei Bibbiena, nepoata cardinalului Bernardo Dovizi da Bibbiena, însă nunta nu a mai avut loc.
După moartea elefantului Hanno, primit de papa Leon al X-lea în dar de la regele Portugaliei, Rafael a realizat un portret în mărime naturală al animalului pentru Vatican, lucrare care nu s-a păstrat.
„Madona cu sticletele” s-a rupt în 17 fragmente după prăbușirea casei în care se afla, în 1547, iar pictura a fost ulterior restaurată.
Viața lui Rafael s-a încheiat devreme, după o ascensiune artistică rapidă și spectaculoasă. Cu toate acestea, în mai puțin de două decenii de activitate matură, opera sa a influențat profund pictura europeană. Echilibrul compozițiilor, naturalețea personajelor și armonia scenelor sale au continuat să fie studiate și imitate mult după moartea artistului, iar numele lui a rămas strâns legat de idealul de frumusețe al Renașterii.

