Nouă conducere pentru Galeriile Uffizi și alte opt muzee italiene
O nouă conducere a fost desemnată de Ministerul italian al Culturii pentru Galeriile Uffizi din Florența – istoricul de artă Simone Verde ia locul lui Eike Schmidt, al cărui mandat expira -, dar și pentru alte opt muzee din peninsulă.
Simone Verde, în vârstă de 48 de ani, vine de la Muzeul Palazzo della Pilotta din Parma, pe care îl conducea din 2017. Înainte de asta, a fost șef al cercetării științifice și al publicațiilor pentru Louvre Abu Dhabi (Agence France-Muséums). A studiat filozofie teoretică la Roma și Paris, are un doctorat în antropologia patrimoniului cultural, precum și o diplomă în muzeologie și istoria artei de la Ecole du Louvre.
Eike Schmidt a fost numit la conducerea Muzeului Capodimonte din Napoli, deși el a sugerat o posibilă candidatură la funcția de primar al Florenței.
Noua angajare, care a fost anunțată împreună cu alte opt selecții pentru muzee din Italia, vine în contextul în care guvernul de dreapta al Italiei urmărește să pună italieni la conducerea muzeelor naționale. Un guvern italian anterior deschisese aceste posturi străinilor, precum Schmidt, care a primit recent cetățenia italiană.
Numiri noi la conducerea mai multor muzee italiene
Angelo Crespi este mutat de la Museo Maga din Gallarate la Pinacoteca di Brera.
Renata Cristina Mazzantini se mută de la proiectul Quirinale Contemporaneo la Galleria d’arte moderna e contemporanea din Roma.
Federica Zalabra se mută la Museo Nazionale d’Abruzzo, după ce a condus Musei Abruzzo.
Costantino D’Orazio se mută la Galleria Nazionale dell’Umbria, în Perugia, după ce a lucrat mult timp ca istoric de artă la Sovrintendenza Comunale din Roma și a fost curator de expoziții de artă antică și contemporană.
Fabrizio Sudano se mută la Museo Archeologico Nazionale di Reggio Calabria din funcția de superintendent al Departamentului de arheologie, arte plastice și peisaj pentru orașul metropolitan Reggio Calabria și provincia Vibo Valentia.
Thomas Clement Salomon se mută la Gallerie Nazionali di Arte Antica din Roma, după mulți ani în care a fost jurist și istoric de artă și a condus proiecte la Galleria Borghese.
Stella Falzone ajunge la Museo Archeologico Nazionale din Taranto, după ce a lucrat ca arheolog și cercetător la Academia Austriacă de Științe din Viena.
Alessandra Necci a fost numită la conducerea Gallerie Estensi, după ce a scris mai multe cărți despre Isabella d’Este, Maria Tereza de Austria și Maria Antoaneta, Niccolò Machiavelli, Napoleon, Caterina de’ Medici și Ludovic al XIV-lea.